De la 1 noiembrie, în Bacău va funcționa una dintre cele trei secții înființate la nivel național de psihologie operațională din cadrul Centrului național militar de psihologie și sănătate comportamentală. Ministerul Apărării a publicat deja ordinul care stabilește cadrul procedural prin care psihologii, care în prezent sunt încadrați în M.Ap.N. în categoria personalului civil, pot opta pentru dobândirea calității de cadru militar în activitate.
Astfel sunt stabilite, printre altele, criteriile care trebuiesc îndeplinite pentru chemarea în activitate, data până la care personalul își poate exprima opțiunea de a deveni militar, precum și testele eliminatorii de aptitudini și calendarul desfășurării acestora. Totodată, se precizează că dacă nu doresc încadrarea în armată, psihologii își pot continua activitatea fiind încadrați pe funcții civile. Prevederile ordinului sunt valabile până la 31 decembrie 2018.
Cele trei secții teritoriale din București, Sibiu și Bacău au fost stabilite pe principiul proximităţii teritoriale, pentru a răspunde nevoii de acces facil al personalului la servicii de asistenţă psihologică profilactică şi de recuperare psihologică, precum şi activităţi de evaluare psihologică periodică. De altfel, despre înființarea acestui centru se vorbește de la începutul anului, ministrul Fifor declarând că Armata are un deficit de 76 de posturi de psiholog în acest moment.
„Nu numai că ne interesează starea militarului român pe toată durata activităţii sale, ne interesează foarte mult ce se întâmplă, în special cu militarii care revin din teatrele de operaţii şi cu asistenţa pe care trebuie să o aibă pe toată perioada reintegrării după revenirea din teatrul de operaţii”, a declarat Mihai Fifor. Cel mai probabil, centrul va funcționa tot în incinta RMB, lângă actualul Centru Militar Bacău.
Gino a zis
Inca o categorie de pensionati special cu pensii babane, psihologii. Dar popii de prin armata, aia ce pensii speciale au? Ca vad ca isi fac biserici prin toate unitatile, nu e de nasul lor sa mearga la celelalte cu restul fraierilor. Pentru ce sa faci cadru militar pe oricine, am ajuns intr-un dezmat pe bani publici de te doare capul, pana si antrenorii de fotbal au grade militare, parca suntem la nebuni in tara asta. Cred ca avem mai multi taietori de frunze la comandanti, plimbatori de hartii si alti numaratori de izmene decat militari in adevaratul sens al cuvantului. Am fost si eu in armata si am vazut relaxarea de acolo, veneau militarii cu cate o sacosa de reviste si ziare ca sa citeasca toata ziua, se mai plimbau prin curte ca ruginisera de atata stat de pomana, in post mai mult stau pe telefon si tableta, prin birouri parca e concurs de bancuri. Armata si celelalte servicii militarizare au ajuns la fel ca si primariile, un fel de statiune de relaxare, un SPA. De curiozitate, ati vazut ce garduri strambe au montat la unitatea militara de langa penitenciar? Mi-ar fi rusine sa am asa ceva in fata casei, probabil ca sa se integreze in peisaj cu boschetii si cladirile daramate din unitate.