~3 min lectură 0 comentarii

În Duminica Ortodoxiei, băcăuanii sunt invitați să participe la o mare procesiune la Roman

Redacția Ziarul de Bacău

even.orto
– în procesiunea de duminică, 24 martie, pe lângă icoane făcătoare de minuni se vor afla și părticele din moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

Prezent în mijlocul băcăuanilor, cu ocazia oficierii slujbei Canonului cel Mare, la biserica din incinta Centrului Misionar Filantropic “Ștefan cel Mare și Sfânt”, PS Episcop Ioachim Băcăuanul, i-a îndemnat pe credincioși să participe, duminică, 24 martie, la orele 16.00, la procesiunea care va avea loc în Piața Roman Mușat din municipiul Roman. “Suntem în anul dedicat Sfinților Împărați Constantin și Elena. Se serbează 1700 de ani de libertate a creștinilor și am rânduit un program special în zona Bacăului și a Romanului. Ne dorim să ieșim din careul bisericii, să ne manifestăm pașnic pentru a arăta ce avem noi ca tezaur spiritual.

Primul mare eveniment al acestui an va avea loc la Roman, unde este centrul eparhiei noastre. În Duminica Ortodoxiei vom organiza o procesiune deosebită, urmând ca, în preajma Sfinților Împărați, să facem și la Bacău un asemenea eveniment. Dar acum vă invităm la scaunul istoric de la Roman, pentru că a fost de la Dumnezeu să descoperim anul acesta, ca un miracol, moște ale Sfintei Cuvioase Paraschiva, care sunt de 600 de ani la Roman, dar care au fost ascunse în timpul comunismului, și le-am regăsit, prin cercetare și rugăciune, ascune undeva în piciorul Sfintei Mese din catedrala arhiepiscopală. Le vom așeza într-o raclă, confecționată special în atelierele Patriarhiei, iar în Duminica Ortodoxiei, vom face pentru prima dată procesiune cu acestea.

Nu trebuie să uităm faptul că cel mai vechi cult al Sfintei Parascheva este la Roman și în ținutul Bacăului, ceea ce însemnează că marea majoritate a creștinilor noștru au evlavie la Ocrotitoarea Moldovei”, a explicat PS Episcop Ioachim Băcăuanul. Cu ocazia acestei procesiuni, preoții și credincioșii, alături de ierarh vor cânta imnul acatist al Cuvioasei Parascheva, deplasându-se apoi spre Catedrală, unde se va ofica slujba Litiei.

Evenimentul de la Roman din Duminca Ortodoxiei deschide seria unor manifestări ample care se organizează anul acesta în întreaga Eparhie a Romanului și Bacăului, în cadrul anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena. Cu această ocazie vor fi lansate broșura “Mâna Cuvioasei Parascheva și Romanul voievodal”, apărută la Editura Filocalia, și CD-ul ce cuprinde imnul-acatist al Cuvioasei Parascheva, compus de PS Episcop Ioachim Băcăoanul.

Preot Constantin GHERASIM

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.