~1 min lectură 0 comentarii

În învăţământ continuă protestele

Redacția Ziarul de Bacău

Sindicatele din învăţământ sunt decise să continue protestele până când ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, va solicita dezbaterea Legii Educaţiei în Parlament, a declarat Marius Nistor, preşedinte Executiv al FSI Spiru Haret.

‘Vom continua protestele până când ministrul Daniel Funeriu va înţelege ce înseamnă dialogul social şi va solicita dezbaterea Legii Educaţiei în Parlament’, a afirmat Marius Nistor.

Sindicatele din învăţământul preuniversitar şi universitar critică actuala Lege a Educaţiei şi cer parlamentarilor să nu accepte asumarea răspunderii guvernului pe acest proiect de lege. Sindicatele din învăţământul preuniversitar protestează şi împotriva diminuării fondului de salarii prevăzut în proiecţia bugetară pe 2011.

Conform liderului sindical, luni, la acţiunile de protest vor participa şi studenţii care sâmbătă nu au fost primiţi la dialog de ministrul Educaţiei, fiind acuzaţi de activităţi politice. Liderii sindicali nu exclud posibilitatea unor proteste în teritoriu, chiar cu întreruperea activităţii de predare. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.