Fostul imobil în care a funcționat pînă de curînd Maternitatea din Tîrgu Ocna va găzdui un nou centru de permanență. Maternitatea a fost închisă la dispoziția șefilor sistemului sanitar, după repetate disponibilizări de personal. Iar cele cîteva cadre medicale care au „rezistat” reformei au fost nevoite să se transfere la spitalul din Onești. Avînd o vechime de peste o sută de ani, clădirea maternității a intrat într-un proce de consolidare și reparare. Lucrările vor fi finalizate pînă la sfîrșitul lunii octombrie, urmînd ca în acest spațiu să funcționeze un nou centru de permanență. „Un astfel de serviciu de urgență era absolut necesar, mai ales că am primit niște ajutoare, nu cu mult timp în urmă, care ne vor fi de mare ajutor”, ne-a declarat Ștefan Șilochi, primarul din Tîrgu Ocna. Investiția făcută pînă acum de Consiliul local s-a ridicat la 450 de milioane de lei. (Tiberiu BĂȘTIC)
Lasă un răspuns