Sătenii din opt comune băcăuane care au efectuat cele 72 de ore de muncă în folosul comunității pentru a beneficia de ajutorul social, stabilit prin Legea venitului minim garantat, nu au primit nici un leu. Oamenii sînt duși cu vorba, deși primăriile au banii necesari la buget. Primarii din Ghimeș Făget, Gura Văii, Izvorul Berheciului, Livezi, Mînăstirea Cașin, Nicolae Bălcescu, Sascut și Tamași au în cont, în total, peste 2,5 miliarde de lei, pe care nu vor să-i distribuie către cetățeni. În încercarea de afla ce se întîmplă cu banii, Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Bacău (DGMSS) Bacău s-a izbit de lipsa de cooperare a primarilor. „Principalele motive ale acestor neplăți sînt organizarea necorespunzătoare a muncii și necunoașterea legislației din domeniul social de către salariații primăriei, desemnați să se ocupe de aplicarea Legii venitului minm garantat. O altă problemă este lipsa personalului care să se ocupe de acest aspect în primării sau, dacă există, acesta întocmește dosarele incomplet și activitatea se mișcă foarte greu”, ne-a declarat Teodor Agachi, director general la DGMSS Bacău. (C.T.)
În opt comune băcăuane oamenii au muncit pe surcele
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.