• consideră Emil Constantinescu, fostul președinte al României
Emil Constantinescu, primul președinte de dreapta al României post-comuniste, s-a întors la catedră, după patru ani de Cotroceni. Un singur mandat i-a fost de ajuns pentru a înțelege că, fără o formațiune politică majoritară la guvernare, țara este greu de condus. La alegerile din 2000, Emil Constantinescu nu s-a mai înscris în lupta electorală. Doi ani s-a retras într-un semi-anonimat, ignorat chiar și de cei cărora le-a oferit șansa de a fi actori într-un joc al puterii. Puțin mai obosit, dar încă încrezător că oamenii pot fi adepții unor principii morale, Emil Constantinescu a acceptat să facă împreună cu „Ziarul de Bacău” o radiografie a problemelor care macină România. Despre corupție, despre neîncrederea tot mai acută a organismelor internaționale că sîntem pe calea cea bună, despre eșecul unei guvernări, într-un dialog cum un om care nu a înțeles puterea ca pe un mijloc de a te îmbogăți peste noapte.
-Vă simțiți vinovat față de cele șapte milioane de persoane care v-au acordat încrederea lor în 1996, pentru actuala stare de lucruri din România?
– Dacă este nevoie neapărat de a se găsi un vinovat, eu îmi pot asuma vina pentru orice, dacă aceasta ar ajuta la ceva. Dar eu nu cred că acesta este modul în care putem progresa. Pînă cînd fiecare nu va încerca să-și asume mai întîi propria sa responsabilitate și apoi să arate cu degetul către celălalt, nu cred că putem renaște.
– Ce a lipsit CDR pentru a putea să conducă bine țara?
– Votul populației. Pentru că CDR-ului i s-a cerut să realizeze idealurile și speranțele oamenilor, ca și cum ar fi primit un vor majoritar. Trebuie să reamintesc că CDR a cîștigat numai în jur de 30 % dintre voturi, a fost obligat să facă alianțe, dar aceste alianțe au avut costul lor. Dar toată lumea a interpretat rezultatele din 1996, ca și cum am fi avut o majoritate absoluta. Cred că ar trebui să învățăm din acest lucru, că, înainte de a cere, trebuie să dăm și noi ceva.
– A fost vorba și despre lipsa unor oameni capabili să conducă anumite sectoare, să ia decizii bune?
– Asta nu a fost doar problema CDR. Este și acum o problemă a României, în ansamblul ei. Pentru că, într-un proces de modernizare a țării, este nevoie de oameni care să aibă și viziune, și capacitatea de a lucra. CDR a avut mulți oameni pregătiți. Dezmint încă o dată ficțiunile care au fost prezentate ca realități. Poate vă amintiți întrebarea”unde sînt cei 15.000 de specialiști?”. Este adevărat, formula cu 15.000 de specialiști îmi aparține, numai că se uita ca am lansat-o la Timișoara, în 1995, înainte de alegerile locale. Era vorba despre găsirea unor candidați pe cele 60.000 de posturi din administrație. Convenția Democrată a avut 15.000 de specialiști. Adunînd toate pozițiile pe care CDR le-a ocupat, de la nivel de consilier comunal, pînă la Guvern și ambasadori, obtinem 15.000 de specialiști. Dar, desigur, ne-ar fi trebuit 150.000 de specialiști.
– Sînt lucruri pe care le regretați, din perioada administrației Constantinescu și care au dus la revenirea la putere a PSD si pe care acum le-ați face altfel?
– Eu nu cred că cineva care vine la guvernare trebuie să-și propună stoparea accesului la viitorul mandat al opoziției. Sau cel puțin, un președinte nu trebuie să gîndească astfel. Viziunea mea a fost să fac tot ce se poate pentru ca țara să meargă înainte, acceptînd prețul politic. Pentru că, pentru orice, există un preț. Dacă ați avea curiozitatea să citiți în cartea mea înregistrarea discursurilor pe care le-am ținut, o să vedeți că, încă din primele luni ale lui 1997, la Bruxelles, am spus că nu mă interesează un nou mandat de președinte, ci să fac tot ce pot în cadrul mandatului pe care l-am avut.
– Ce a însemnat acel preț politic despre care vorbeați?
– Nu poți face reforme adevărate, în special în domeniul economic, de tipul restructurărilor, care marchează un progres pe durată lungă, dar, pe durată scurtă presupune un sacrificiu: restrîngerea producției, șomaj, deci nemulțumirea populației și pierderea votului. Am preferat, ca președinte, să încerc să cooperez cu o opoziție puternică și ostilă care, de fapt, în ultimul an obținuse chiar majoritatea în Senat, decît să risc să duc țara în haos, așa cum aș fi putut face la începutul mandatului meu, dezvăluind toate enormele pagube pe care, șapte ani, fostul PDSR le-a făcut țării, scoțînd la lumină crahul economic iminent și încercînd să construiesc un partid majoritar. Asta a fost opțiunea mea și nu regret nici acum.
Corupția a fost mereu „apanajul” PSD
– Pe o scală de la 1 la 10, cum ați nota corupția în perioada ’96 – 2000 și care este dimensiunea ei acum?
– Pe o scală de la 1 la 10 se pot proiecta valori de același tip. Corupția din perioada ’96 – 2000, ca și corupția din perioada 2001 – 2003 aparține tot PSD. Intr-un discurs recent al premierului Năstase, acesta, cu o generozitate aparenta, a spus: „aș putea să evoc și eu gravele scandaluri de corupție din perioada ’96 – 2000, dar nu am să fac acest lucru”. Bineînțeles că nu va face acest lucru, pentru că gravele scandaluri de corupție din perioada ’96 – 2000, l-au privit, de exemplu, pe domnul Bivolaru, care a fost cel mai clar caz de corupție și de fraudă. Să nu uităm că domnul Năstase, împreună cu conducerea partidului, s-a dus la procuratură, ca să impresioneze justiția. Situația era atît de evidentă, încît domnul Bivolaru este și acum condamnat. Nu poți să furi dintr-o bancă sute de milioane de dolari, fără să fii pedepsit, ceea ce ei știau de atunci. Toate cazurile mari de corupție, corupția din petrol, contrabanda Jimbolia, flota, corupția din marile combinate de îngrășăminte chimice și mai ales corupția din bănci, devalizarea Bancorex, a Băncii Agricole și a altor bănci private, care s-au soldat în timpul mandatului meu cu sentințe judecatoresti definitive, cu multe condamnări între 10 și 17 ani de închisoare, toate au privit membri ai PDSR-ului sau finanțatori ai acestui partid. După anul 2000, ce s-a întîmplat? Ori procesele care erau în curs au fost rezolvate în favoarea inculpatilor, ori anchetele au fost stopate, iar multora dintre cei care erau condamnați li s-a redus pedeapsa sau au fost eliberați. Deci, practic, sînt două scări diferite, pe care evoluează aceeași actori.
– De ce au scăpat, totuși, marii corupți ai PSD, chiar și în perioada guvernării CDR? În județul Bacău sînt cîteva nume „de rezonanță”, care nici măcar nu au fost cercetate…
– Este adevărat, din cate am auzit, că aveți niște exemple în județ, dar, pot să vă spun din ceea ce știam pe vremea cînd eram președintele țării, că nu s-au putut constitui dosare penale. Poate au fost foarte dibaci. Pentru că organele de anchetă, în aceste cazuri, nu au reușit să depisteze încălcări flagrante ale legii. Eu nu am privit lupta împotriva corupției, în nici un moment, ca pe o luptă politică, ci ca pe o luptă pentru respectarea legii. Această obstinatie a mea, ca om de formație juridică, de a demonstra că, cel puțin timp de patru ani, legea poate fi respectată, a făcut să fiu atacat din toate părțile, inclusiv din partea sustinatorilor mei, care ar fi dorit, poate, un dictator de-al nostru, cu un kalasnikov sau fără, care să îi bage în închisoare pe toți cei despre care se vorbea în presă. în timpul mandatului meu am respectat independența justiției și cred că cei care au fost judecați au fost judecați pentru că încălcaseră legea.
– Se poate vorbi despre absența, pînă în 1996, a unor legi care să fi stopat corupția?
– Ca jurist pot să vă spun că există niște cărări albe ale legii, care întotdeauna sînt folosite de oameni, după principiul „ce nu este interzis este permis”. Legile care au fost votate pînă în 1996, inclusiv, nu au lăsat cărări albe, ci autostrăzi albe, unele dintre ele cu greu au putut fi redimensionate și chiar și astăzi mai vedem legi care au fost făcute și votate cu abilitate, pentru a permite anumite jocuri. Este suficient să ne exemplificam cu sectorul financiar-bancar, unde, pînă în 1996, nu exista o lege care să interzică jocurile piramidale, deși s-a știut de la început ce este Caritasul. Am promis, prin „Contractul cu România”, că lucrurile se vor rezolva și a una din primele legi adoptate. Acum se va putea aplica si în cazul FNI-ului. Dacă nu am fi avut Legea jocurilor piramidale, FNI-ul ar fi fost considerat o operațiune legală. Au fost adoptate si legi de organizare a sistemului bancar, care în mod deliberat nu fusesera pana in 1996 și așa au fost devalizate nu numai Bancorex și Banca Agricolă, precum si o serie întreagă de bănci private, care reprezentau clientela și pușculița PSD. Acestea au dat credite neperformante, după care cei care le-au creat s-au retras, le-au prăbușit ei insisi, urmînd ca bugetul de stat să suporte pagubele produse cetatenilor. Abia în anul 2000, după ce o personalitate competentă in domeniul bancar, Mugur Isarescu, a devenit prim ministru al guvrnului Romaniei, s-a reușit un control real asupra băncilor. Putem spune că astăzi, România are un sistem bancar mult mai sigur și este un lucru cu care mă mîndresc. Pentru că, în 1996, ne aflam într-un crah financiar.
„Din salariul de președinte nu aș fi putut repara nici casa de la țară a mamei”
– Mulți români spun că, în perioada guvernării CDR, corupția a fost incomparabil mai mică decît este acum. Cine considerați că este vinovat pentru corupția fără precedent care există de doi ani încoace?
– Din păcate, nu este clar pentru tot românul cît de mare este acum dimensiunea corupției. Și, din păcate, nu este clar pentru cei care influențează opinia publică, în special pentru analiști. După mine, a spune că toți sînt corupți este la fel de fals cu a spune că nimeni nu este corupt. Acum pot spune că, poate, era necesar din punct de vedere al unei pedagogii politice, și mai ales morale, ca CDR să piardă alegerile din anul 2000. După ce au trecut doi ani, lumea conștientizează că organele de anchetă, procuratura și o bună parte din justiție, sînt subordonate, sînt sub presiunile PSD-ului. Deși partidul de guvernămînt este obligat să-și aresteze proprii corupți, sub presiunile internaționale, nici unul dintre cei care au aparținut administrației Constantinescu nu este vizat. Credeți doresc să ne protejeze? E clar ca nu au nici o dovada.
– Există persoane vinovate de corupția din acest moment?
– Eu aș invita jurnaliștii de investigație să înceapă o anchetă serioasă, chiar cu membrii administrației pe care am condus-o și în care să se vadă dacă au firme sau nu, dacă au conturi în bănci sau nu, dacă au fabrici și companii. Majoritatea celor pe care i-am promovat în administrația prezidențială s-au întors în învățămînt, în cercetare, în mediile academice, sînt profesori universitari în vîrful carierei și care trăiesc modest. Ministrul Noica, care a lucrat într-unul dintre ministerele care crează cea mai mare posibilitate de corupție, Ministerul Lucrărilor Publice, traieste si acum în apartamentul lui de la bloc si predă la univeristate.
– Ce credeți că a „sărit” în ochii străinilor?
– La noi, ceea ce este vizibil este că oamenii bogați ai României sînt în Guvern și în Parlamentul actual. Ceea ce nu este normal. Vă pot spune din propria mea experiență că salariul de președinte nu îți permite să acumulezi nimic. Nici să repar casa de la țară a mamei nu pot cu economiile de președinte. Nici timpul nu cred că îți poate permite sa faci fata acestei duble ipostaze. Eu nu cred că poți să fii ministru și, în același timp, să aduni o avere din afaceri. Nu se poate. Înseamnă că ori nu îți faci bine meseria, ori nu o faci deloc, ori folosești într-un fel sau altul funcția. De aici cred că ar trebui să plecăm. Corupția din România nu este, în momentul de față, o problemă de legislație, ci de viciere a sistemului. Acest lucru a fost identificat în străinătate.
– Credeți că mai putem păcăli organismele internaționale că în România se luptă împotriva corupției?
– Nu, nu mai putem păcăli pe nimeni. Pentru că, în momentul de față există incompatibilități între structura societății românești și structura tuturor celorlalte țări membre sau candidate la NATO sau Uniunea Europeană. Pentru că acest sistem de partid atot-puternic, care se comportă ca un partid stat și care încearcă să domine toată administrația locală, care are un uriaș sistem clientelar în economie și face presiuni asupra întregii economii, nu poate genera decît corupție. Mai ales că, în același timp, există și o incompatibilitate politică. Tendința actualului partid de guvernămînt este să minimalizeze total opoziția, să o distrugă, sau să creeze o falsă opoziție, cum se întîmplă în zona de centru-dreapta, care să fie o prelungire politică a aceluiași sistem clientelar, dar cu un alt nume, care afară să pară că este opoziție.
„Oamenii acceptă să-și cedeze drepturile, scutind puterea de o represiune fățișă”
– Dacă lucrurile merg ca acum, vom fi admiși în NATO, în Uniunea Europeană?
– În NATO vom fi admiși, pentru că nu se mai poate da înapoi. Problema NATO a fost de fapt hotărîtă pentru România, la Madrid, în 1997. Cei care acum analizează procesul de integrare în NATO al tututror țărilor foste comuniste își pot da seama cît de mult s-a lucrat pentru compatibilizarea armatei, a structurilor. României i s-a dat, în 1997, un excepțional bonus politic, fiind plasată pe locul întîi pe lista candidatilor, nemeritat față de realitățile care existau în 1997. S-a dorit să se salute acea neașteptată transformare a României pe care occcidentul o dorea. La Washington, în 1999, cînd s-a analizat cum s-au îndeplinit condițiile de transformare și reformele necesare integrării în NATO, România a fost pusâ din nou pe primul loc. Pentru NATO a contat aportul pe care România l-a avut în conflictul din Kosovo. Angajamentul luat a fost continuat, în ciuda poziției ostile NATO pe care PSD-ul a avut-o în 1999 și este un lucru bun, care va duce la intrarea României în NATO. Celor care jubilează, însă, din actualul partid de guvernămînt, le atrag atenția că situația lor va fi mai dificilă, nu mai ușoară, pentru că a fi membru NATO presupune o restructurare profundă a societății.
– Există potențiale riscuri?
– Nu este un secret că Statele Unite, atunci cînd interesele lor sau ale lumii occidentale o cer, s-au folosit și de regimuri uneori dictatoriale, și de regimuri corupte, cum ar fi cele din Asia de sud-est sau din America de Sud. S-au folosit de ele, dar niciodată nu le-au introdus într-o organizație din care făceau parte. Sînt multe lucruri pe care românii nu le cunosc, pentru că există o opacitate totală, o lipsă de dezbatere reala asupra ceea ce înseamnă NATO. Mai sînt încă români care își imaginează că pot vota la un referendum pentru NATO și, în același timp, să voteze pentru Partidul România Mare sau pentru Vadim Tudor. Așa ceva nu se poate. Conflictul din Kosovo s-a declanșat pentru înlocuirea unei asemenea stări de lucruri, într-un stat la limita NATO, în afara structurii. Cu atît mai puțin se poate petrece așa ceva în interiorul NATO. Datoria mea este să-i previn că trebuie să se decidă acum, într-un fel sau altul. Dacă cred într-adevăr că un partid de tipul România Mare reprezintă opțiunea lor, să voteze împotriva NATO.
– Care au fost realizările administrației Constantinescu, demolate ulterior de noii guvernanți?
– Am învățat să văd jumătatea plină a paharului și este și normal: dacă nu ai o viziune realist-optimistă, nu ai ce să cauți în conducerea unei țări. Sînt și satisfăcut și mîndru că o serie dintre deciziile majore pe plan extern, dar mai ales pe plan intern, s-au dovedit ireversibile. Și nu mă refer numai la atitudinea fermă de rupere a unor relații confuze și construirea unor relații bazate pe încredere, pe linia integrării în NATO și Uniunea Europeană, sau relațiile de bună vecinătate pe care le-am construit, de la Tratatul cu Ucraina pînă la relațiile trilaterale din jurul României, ci și la relațiile pe plan intern. Cînd i-am cerut guvernului să treacă prin Ordonanță de Urgență Legea educației și :egea administrației publice, pentru a fi aplicate imediat, mi s-a spus că asta va însemna un război civil în Transilvania. Cînd am luat decizia de a asocia UDMR la guvernare, părea greu de admis, mai ales față de propaganda electorală a PDRS-ului din ’96, care, într-un clip electortal, încerca să sugereze că venirea mea la guvernare va însemna ruperea Transilvaniei și lipirea ei la Ungaria. în anul 2000, aceste lucruri nu au putut fi schimbate.
– Ce considerați că a pierdut România, pe plan internațional, în ultimii doi ani?
– România a pierdut credibilitatea profundă, care însemna încrederea pe termen lung acordată guvernelor capabile să facă reforme structurale, acceptînd prețul politic. România are acum doar o credibilitate superficială, pentru că nu respinge exigențele occidentale, dar nici nu acționează, în fapt, pentru realizarea lor.
– Se poate vorbi despre un început de dictatură în România?
– Nu, există, în schimb, o democrație umilitoare, în care însăși noțiunea de libertate este compromisă, pentru că mulți oameni acceptă să fie mințiți, furați, manipulați, fără să riposteze. Această stare în care oamenii acceptă de bună voie să-și cedeze drepturile fundamentale, scutind puterea de o represiune fățișă, am numit-o „dictatură de pîslă”. Exemplul clasic în Europa este chiar România.
„Dreapta va reveni la putere cînd românii vor aduce istoria mai aproape”
– Mai avem opoziție în România?
– Da, și de mai multe feluri: avem o „opoziție compromițătoare”, în care un partid extremist, exclus de la orice dialog în țările Uniunii Europene și NATO este, ca mărime, al doilea partid în Parlament. Avem o „opoziție ciudată”, reprezentată de un partid considerat de centru-dreapta, dar condus de personalități recunoscute ca fiind de stînga și avem o „opoziție ineficientă”, reprezentată de mici partide neparlamentare, de sindicate și de societatea civilă.
– Cum vă explicați faptul că, de cîtva timp încoace, Ion Iliescu a devenit, pe undeva, cel mai activ opozant al actualului guvern?
– Președintele Ion Iliescu nu este mai activ ca opoziția, ci mai eficient, pentru că poate controla o parte însemnată a partidului de guvernămînt și nu poate fi interzis la televiziune, așa cum se întîmplă cu opoziția adevărată.
– Sînt românii un popor de stînga?
– Pînă în 1945, românii au fost, din punct de vedere politic, cel mai de dreapta popor din Europa, comuniștii și socialiștii fiind lipsiți de orice forță sau influență. Între ’45 și ’89, nu s-au putut exprima în mod real. După 2000, din punct de vedere politic, pot fi considerați, într-adevăr, poporul cel mai de stînga din Europa. Din punct de vedere psihologic, a fi de stînga se traduce prin mentalitate de client față de guvernul „care dă”, iar mentalitatea de dreapta se traduce prin capacitatea indivizilor de a-și organiza munca și de a obține propria lor prosperitate.
– Există o lipsă de lideri, de alternative?
– Da, dar doar temporar.
– Cum de v-ați decis să reveniți în politică? Cumva din dorința de a coagula forțele de dreapta?
– Toată lumea vorbește despre necesitatea coagulării forțelor de dreapta. Eu cred că este posibilă, dar proiectul pe care mi l-am propus eu se deosebește de ceea ce s-ar putea numi o simplă unire a fărîmițatelor partidulețe de centru-dreapta din momentul de față. Ceea ce propun prin proiectul Acțiunii populare este, de fapt, o mișcare, o mișcare care, mai mult decît una politică, trebuie să fie o mișcare morală în primul rînd. Eu aș propune să se restabilească un nou mod de a privi lucrurile și eu cred în posibilitatea românilor de a aborda și altfel decît pînă acum relațiile dintre ei, în primul rînd. Sînt cîteva puncte esențiale pe care le am în vedere. În primul rînd, o refacere a capacității de dialog, pentru că, în momentul de față avem un dialog al surzilor, în care nimeni nu ascultă pe nimeni. Propun să începem să ascultăm pe ceilalți și aceasta este prima trăsătură a unei mișcări al cărei program trebuie să fie făcut, în primul rînd, de cei cărora le este adresat. În al doilea rînd, propun un nou tip de dolidaritate.
– Solidaritate, la români?
– Da. O solidaritate care trebuie să înceapă cu solidaritatea dintre cei apropiați, cu solidaritatea între colegi, prieteni, în familie. Numai pe baza unei astfel de încercări ne putem gîndi, ulterior, să realizăm o solidaritate națională. În al treilea rînd, propun o acțiune, nu o simplă alianță, care trebuie să înceapă tot din imediatul nostru, cu asumarea unui mod nou de a vedea lucrurile, care presupune mai întîi să rezolvi tot ceea ce poți rezolva în mediul în care trăiești, în jurul tău, și abia apoi să aștepți ajutor de la ceilalți. În fine, cred că putem să construim și o relație de respect adevărată. Pentru că, dacă nu ne respectăm pe noi, nu putem să-i respectăm nici pe alții. Aceste cîteva principii pot părea visuri. Însă această mișcare, Acțiunea populară, nu se adresează oricui, ci acelor români care sînt cinstiți șți le cer și celorlalți să fie cinstiți, nu acceptă să fie mințiți pentru că nici ei nu mint pe alții, a celor care doresc să muncească. Este, așa cum am spus, în primul rînd un experiment moral, dar care poate aduce politica pe făgașul a ceea ce trebuie cu adevărat să fie: o acțiune pentru cetate, care este spre binele întregii țări.
– După experiența prin care ați trecut, mai aveți încredere în dimensiunea morală a românilor?
– Sînt obligat să am încredere în dimensiunea morală, pentru că eu nu am decît datorii acum față de poporul român. Este adevărat că, de multe ori, cei care mi-au fost aproape m-au dezamăgit. Dar eu încerc să recuperez acum cele șapte milioane de voturi ale unor oameni care mi-au acordat încrederea într-un moment. Eu nu am putut să-i văd pe acei oameni, dar nu pot să cred că acești oameni nu există. Și, cu fiecare pas care se face spre degradare morală în libertate, ceea ce este lucrul cel mai grav, se crează și posibilitățile unei renașteri. Pentru că eu nu pot să cred că românii sînt toți fricoși, mincinoși sau că acceptă să fie mințiți și călcați în picioare de către oricine și oricînd.
– Cam cîți ani vor trebui să treacă pentru ca dreapta să revină la putere în România, după eșecul CDR?
– Eșecul CDR este o sintagmă discutabilă. Dacă se referă strict la realitatea electorală din anul 2000, este corectă. Dacă se referă la o realitate istorică, este un fals, pentru că CDR va rămîne în istorie ca o guvernare care a schimbat destinul României prin reforme fundamentale, al căror efect se va vedea și aprecia pe termen lung. Dreapta va reveni la putere cînd oamenii vor aduce istoria mai aproape. (Interviu realizat de Nicoleta BICHESCU
Lasă un răspuns