• spune Dan Botezatu, recent medaliat cu bronz la Campionatul European de la Timișoara
ARTE MARȚIALE: Dan Botezatu nu a ținut morțiș să participe la recent încheiatele întreceri ale Campionatului European de karate de la Timișoara, dar a făcut-o și a luat o medalie de bronz, la kata. Înainte de competiția amintită efectuase un stagiu de pregătire al instructorilor din Jandarmerie și Poliție, unul care nu avea legătură cu probele în care s-a concurat la „europene”. Karateka Dan Botezatu (centură neagră, 2 dan), antrenor la Clubul Sportiv Siretul, al Comandamentului Teritorial de Jandarmi Bacău, este mulțumit, în primul rînd, de rezultatele elevelor sale, Bianca Dumitrache și Mihaela Huțanu. Prima este triplă medaliată cu aur (kata și kumite 10-11 și 12-13 ani), iar cea de a doua a ocupat locul al IV-lea la kata, în competiția seniorilor.
– Doar o medalie de bronz, la un concurs desfășurat în România, fie el și campionat european, este în stare să mulțumească pe cineva care s-a obișnuit cu locul I?
– Inițial, nu am vrut să particip pentru că nu mă simțeam în starea mea bună. Tocmai venisem de la un stagiu de pregătire al celor subordonați Ministerului de Interne, unde m-am și accidentat, iar „repertoriul” de la „europene” nu coincidea cu celălalt. La insistențele lui Nicu Dumitrache, cel care, prin „Fair Play”, ne facilitează participările la concursuri, am hotărît să accept provocarea. Nu m-a interesat, în primul rînd, medalia.
– Dar, ce anume?
– Trecînd peste orgoliu, am considerat că o experiență în plus nu are cum să-mi strice, ba chiar că îmi prinde bine, deși particip din 1990 la concursuri interne și internaționale. Nu mi-am făcut iluzii în ce privește ocuparea locului I. Bucuria mea a fost că elevele mele, Bianca Dumitrache și Mihaela Huțanu, au făcut treabă bună. Mi-am pus mari speranțe în amîndouă și așteptările nu mi-au fost înșelate. Am luat în calcul și eventualele surprize din partea arbitrilor, care nu au lipsit. Nopi facem parte din altă federație decît cea care a organizat turneul. Nu vreau să pun accent pe acest aspect.
– Care ar fi cel important?
– Sînt foarte mulțumit de rezultate, în special ca antrenor. Nu mă așteptam să luăm patru medalii în momentul în care am văzut ce parteneri de întrecere avem și din ce țări. În ce privește medalia mea, a contat foarte mult pregătirea anterioară dar, repet, nu are prea multă importanță pentru mine.
– A fost un concurs tare, sau moale, comparativ cu celelalte la care ai participat, cel puțin la nivel internațional?
– Eu zic că a fost unul de nivel mediu, din punct de vedere al numărului de participanți, dar de bună valoare. Oricum, cele din afară sînt mai tari. Este bine că s-a organizat așa ceva și la noi. Fiind la început, cei de la Timișoara au demonstrat că sînt în stare să de descurce. Măcar s-au străduit.
– Cum ți s-au părut sportivii de peste Prut, Dunăre sau Tisa? Sînt mai buni ca ai noștri?
– Nu pot să zic că m-au impresionat. Cert este că sînt bine pregătiți, din toate punctele de vedere, și că participă cu scopul de a cîștiga. Noi am putea scoate rezultate mult mai bune, cu mai mulți sportivi, dacă am avea condiții ca ale lor. Una este să ai trei sportivi de care se ocupă o echipă întreagă și alta este să ai trei sportivi de care se ocupă numai unul.
– Ce ne mai lipsește, în afară de bani?
– Deocamdată, să ne oprim la partea financiară a problemei. Există foarte mulți copii talentați și cu înclinație care nu pot ajunge mai departe pentru că se îngustează conducta. Costă și echipamentul și deplasările, dar mult mai puțin decît în alte domenii sportive. Din fericire, există părinți care stau bine material. Nu am fi putut să obținem rezultatele de pînă acum fără ajutorul lor.
– Și atunci, dacă nu există condiții, de ce atîta agitație?
– Karate-ul este un mod de vedea viața. Este eficient pentru autoapărare, fiind astfel conceput. Propune non-violența, chiar dacă este, pe de altă parte, un sport de luptă. Dar, în primul rînd, karate înseamnă respect față de cei din jurul tău. Din păcate, în societatea noastră predomină violența, nesimțirea și non-valorile. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns