IN THE SUMMERTIME!

Radu CIOBANU

Memorabilul concert de Crăciun, din 2010 de la Ateneul băcăuan, a lăsat ecouri vii atât în rândul melomanilor, dar şi al artiştilor şi organizatorilor. Şi iată că, după câteva luni, comunitatea armeană ne-a oferit privilegiul unei manifestări complexe, având ca protagonist pe acelaşi inegalabil Harry Tavitian!
Popor urgisit, răspândit prin toate colţurile lumii, vitregit de istorie, armenii au reuşit întotdeauna să învingă vicisitudinile prin calităţi morale foarte speciale, prin coeziune şi solidaritate, dar mai ales prin tezaurul cultural şi spiritual din care şi-au extras tăria.
Preţuirea şi mobilizarea admirabilă pentru organizarea concertelor lui Harry Tavitian susţine încă o dată această aserţiune.
Dar Harry nu este doar un vector al culturii armene, pasiunea pentru folclor, dublată de acribia cercetătorului, i-au deschis orizonturi vaste din care şi-a extras materia primă a muzicii sale.
Fundamente folcloristice româneşti, armene, balcanice şi orientale i-au furnizat o identitate originală pe mapamond. Desigur că negro-spiritualsurile, gospelul şi bluesul sunt elementele folclurului negru, american care au stat la baza creaţiei jazzului – cea mai semnificativă contribuţie culturală a Americii!
Deci Harry nu este un ambasador cu retorică seducătoare, deşi nivelul său spiritual şi intelectual i-ar permite. Cântând, el evocă sentimente şi emoţii primordiale : iubirea, tristeţea sau durerea, care ajung la sufletul şi sensibilitatea oricărui om, indiferent de vârstă sau naţionalitate.
Concertul de la Salina Tg. Ocna a fost o premieră atât pentru artist, cât şi pentru gazde. Pianistul l-a dedicat muzicii armeneşti în totalitate, preluând din folclor, dar şi unele cântece religioase. Doar că vocaţia jazzistică a transpus aceste songuri în limbaj universal.
Fie dansuri, fie balade, melodiile armenilor au o rară muzicalitate, pe care Harry a pus-o în valoare cu multă măiestrie. Foarte interesantă este trăirea cu care s-a scufundat în acest demers muzical consistent. Fiecare parte a corpului participă la emoţia actului artistic. Adeseori transfigurat, pianistul oferă actul creativ muzical în transă, însă bucurându-se împreună cu publicul de soluţiile muzicale, spontane, irepetabile. Cu un tuşeu energic, pregnant, Harry dăruia personalitate fiecărei note, fiecărei clape, dar nu în detrimentul armoniei sau muzicalităţii. Întregul se bucura de limpezime şi claritate, care aduceau un plus de expresivitate.
Furat de pasiunea tinereţii, Harry Tavitian construia şi pasaje atonale, acute, violente, care însă nu ieşeau din logica melodică, dar constituiau momente de maximă tensiune muzicală şi trăire artistică. Ele erau fericit echilibrate de emoţionante, cuceritoare reprize lirice, de mare sensibilitate. Harry părea decis să pună toată claviatura la treabă, să extragă ca un magician sensuri şi armonii ameţitoare!
Seara în cadrul rafinat al Salonului de Piane, pianistul a revenit la uneltele sale consacrate. Fie dansuri transilvane, geamparale sau teme monumentale din istoria jazzului (Take Fire, Peace Piece a lui Bill Evans sau My Favourite Things) în creuzetul artistic personal ele deveneau pretexte pentru divagaţii sonore incitante. Compoziţia proprie, oferită la bis, merită să devină hit prin muzicalitatea splendidă originală.
Harry ne-a reamintit că este unul dintre interpreţii autorizaţi de blues din România. Acurateţea inflexiunilor vocale acompaniate natural de pian au conferit autenticitate discursului sonor. Memorabilă şarja din Kansas City Blues prin care a fost elogiat oraşul de baştină a pianistului. Astfel de evenimente generoase colorează harta culturală a oraşului nostru şi merită mai multă atenţie pentru a fi multiplicate şi diversificate.