• Sony Lenuș Stepanschi a primit de la Primăria Bacău o garsonieră pe strada Stadionului, dar a înapoiat cheile, pentru că locuința este insalubră
Sony Stepanschi, o femeie care vinde flori în piață împreună cu cei trei copii ai săi pentru a-și cîștiga bani să supraviețuiască, a primit în acestei zile o mînă de ajutor de la autoritățile locale, care i-au repartizat o garsonieră. Locuința a fost însă a Sonyei Stepanschi preț de doar cîteva ceasuri. Ieri, femeia a refuzat locuința și a înapoiat cheile la Primăria Bacău. Povestea femeii de 37 de ani și a celor trei copii ai săi a fost relatată pe larg într-unul dintre numerele anterioare ale „Ziarului de Bacău”. Ea locuiește împreună cu cei trei băieți în locuința mamei concubinului ei. Cinci persoane viețuiesc într-o cămăruță. Femeia este tîmplar de meserie și și-ar lua un loc de muncă, dar nu are cu cine să își lase copilul cel mic, în vîrstă de doi ani.
Pentru că nu mai putea face față cheltuielilor, Sony Stepanschi a cerut un ajutor financiar prin Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială. Ea a primit cinci milioane de lei, bani care i-au ajuns doar pentru a-și achita datoriile. Pentru a avea ce pune pe masă, femeia și cei doi copii mai mari au vîndut flori în piață sau pe la diferite firme. Pentru a avea un acoperiș deasupra capului, Sony Stepanschi a mers la Primăria Bacău, pentru a fi sprijinită. Ea a primit o garsonieră pe strada Stadionului nr. 7, la camera 51. Numai că mîna de ajutor întinsă de autoritățile locale nu a fost acceptată. Noua locuință, care trebuia să aducă alinare, nu a făcut decît să sporească supărarea femeii. „Nu pot primi așa ceva. Nu tu chiuvetă, mizerii de nedescris, nu apă, nu lumină. Imaginea unui ghetou. Pereții sînt murdari. Tavanul este ars. Nu m-ar durea mîna să dau cu var pe pereți și să fac curat. Asta nu ar fi o problemă. Dar îmi trebuie un spațiu cît de mic, să pot găti baieților. În plus, am nevoie de apă să spăl rufele și să le fac baie. Apreciez gestul lor, dar nu e o locuință potrivită pentru copii mei. Aici intră peste noi și ne fură și puținul pe care îl avem”, se plîngea ieri femeia, după ce a predat la primărie cheia de la garsonieră.
„Refuzul Sonyei Stepanschi mi s-a părut deplasat. Locuințele de pe Stadionului, așa cum arată ele, sînt oricum mai bune decît cele de pe Victor Babeș, Pictor Aman sau Nicu Enea. Femeia a venit la noi într-o situație disperată, așa că i-am oferit soluția pe care am avut-o pe moment. Oricum, garsoniera oferită pe strada Stadionului era doar o locuință temporară”, ne-a declarat ieri Elena Șova -Gîțu, directorul Serviciului Public de Asistență Socială Bacău. Ea a mai adăugat că la această oră există mii de familii de tineri care așteaptă de ani buni să le fie repartizată o garsonieră sau un apartament. „Oricum, Sonya Stepanschi se află pe lista noastră de priorități. Situația va fi supusă aprobării în următoarea ședință de consiliu local, în vederea repartizării unor locuințe pentru anumite familii de băcăuani cu probleme”, a încheiat Elena Șova Gîțu. (Claudiu TĂNĂSESCU; Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns