• anul trecut, firmele au beneficiat de facilități de șase milioane de euro și au investit doar 2,2 milioane de euro • capitalul străin ocolește zona, astfel că anul trecut firmele străine nu au investit nici măcar un euro • anul trecut, doar șase firme au cerut certificat de investitor • au crescut, în schimb, cifra de afaceri și exportul
În ansamblu, declararea Comăneștiului ca zonă defavorizată, în 1999, a fost un succes, dar datele economice arată o scădere continuă a investițiilor, atît autohtone, cît și străine. Conform unui raport al fostului Minister al Dezvoltării și Prognozei, în această zonă s-au realizat investiții mai mari decît facilitățile acordate, fenomen considerat pozitiv de MDP. În perioada 1999-2002, investițiile realizate de firmele care dețin certificate de investitor au ajuns la peste 78 de milioane de euro, dar cei mai mulți bani au fost aduși în zonă în 2000, peste 48 de milioane de euro. Agenții economici cu statut de investitor au beneficiat în cei patru ani de facilități fiscale de 9,6 milioane de euro. Din acest punct de vedere, lucrurile au mers din ce în ce mai rău, astfel că anul trecut, la un volum total de investiții de 2,2 milioane de euro, firmele au beneficiat de facilități de peste șase milioane de euro, „cele mai multe fiind scutiri de TVA”, după cum arată raportul MDP. De asemenea, în cei patru ani de activitate, se constată o tendință descrescătoare a firmelor investitoare cu capital străin, astfel că în 2002, firmele străine nu au mai investit nici măcar un euro în zona defavorizată Comănești. „Una dintre cauze este instabilitatea legislativă în domeniul stimulării activității economice și atragerii investițiilor străine, precum și nivelul de dezvoltare relativ scăzut al infrastructurii în această zonă”, menționează raportul. În timp ce investițiile au scăzut și facilitățile au crescut, exporturile au crescut semnificativ în cei patru ani analizați. Totalul vînzărilor la extern au fost de peste 49 de milioane de euro, dintre care numai anul trecut s-au exportat mărfuri în valoare de peste 23 de milioane de euro. Cifra de afaceri a firmelor cu certificat de investitor a fost de peste 83 de milioane de euro. Creșterea acestui indicator a fost vizibilă, de la 2,2 milioane de euro în 1999, la peste 32 de milioane de euro anul trecut. Raportul constată că aceste creșteri se datorează „creșterii de la un an la altul a eficianței agenților economici”.
Zona defavorizată Comănești cuprinde localitățile Comănești, Dărmănești și Agăș și a fost înființată prin Hotărîrea de Guvern 207/1999, pentru o perioadă de zece ani. Pînă la sfîrșitul anului trecut, au fost eliberate 92 de certificate de investitor, din care 41 în 2000, iar în 2002, doar șase. Raportul MDP arată că peste 72 la sută dintre acești investitori au ca activitate aprincipală declarată industria prelucrătoare, iar restul se ocupă cu agricultura, construcțiile, transportul și depozitarea. Cele 92 de firme care au investit în zona defavorizată Comănești au creat 5.716 locuri de muncă. „Aproape trei sferturi din forța de muncă angajată a fost atrasă din structura persoanelor neocupate. Acest lucru a fost posibil pe fondul unei descreșteri a populației neocupate pe ansamblul țării”, au stabilit specialiștii MDP. Pentru comparație, în zona defavorizată Bucovina au fost create 6.713 locuri de muncă, mai mult cu aproximativ o mie decît la Comănești, dar exporturile au fost de 319 milioane de euro.
Facilități mai mari decît investiții, în opt zone defavorizate
La nivel național, au fost declarate 37 de zone defavorizate, ocupînd o suprafață totală de 16.738 kilometri pătrați (7,4 la sută din suprafața României) și o populație de 1.408 mii locuitori (6,3 la sută din populația înregistrată la nivel național). Pînă la sfîrșitul anului 2002, au fost eliberate 3.147 certificate de investitor pentru agenții economici care au sediul social și desfășoară activități în zonele defavorizate. Firmele cu certificat de investitor în zonele defavorizate au realizat investiții de aproximativ 587,3 milioane de euro și au creat 54.153 noi locuri de muncă. Valoarea totală a facilităților de care au beneficiat agenții economici cu certificat de investitor în zonele defavorizate se ridică la peste 225,3 milioane de euro.
Agenții economici cu certificat de investitor în zonele defavorizate beneficiază de următoarele facilități: scutirea de la plata taxelor vamale pentru materiile prime și componentele importate, necesare realizării producției proprii în zonă, cu excepția importului de materii prime pentru producția, prelucrarea și conservarea cărnii; amînarea plății TVA pe perioada de realizare a investiției, pînă la punerea în funcțiune a acesteia; suspendarea plății TVA la organele vamale, pentru mașinile industriale, utilajele tehnologice, instalațiile, echipamentele, aparatele de măsură și control, automatizări, mijloace de transport destinate realizării de activități productive; scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinației sau scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri destinate realizării investiției; acordarea din Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziția Guvernului a unor sume pentru finanțarea de programe speciale; scutirea de la plata impozitului pe profit pe toată durata de existență a zonei defavorizate pentru persoanele juridice care au obținut înainte de data de 1 iulie 2002 certificatul permanent de investitor în zona defavorizată. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns