RAGC umblă prin tribunale să recupereze 105.152 de lei
• în timp ce are de încasat sute de milioane de lei de la marii datornici, RAGC nu iartă facturi minore
Acumulate de luni bune, chiar ani, datoriile la utilitățile publice ale firmelor și populației au ajuns în municipiul Bacău la peste 150 de miliarde de lei, și asta la nivelul lunii iulie 2002. Șefii de la CET, Termloc, RAGC sau Distrigaz nu se mai satură de apariții în presă în care își plîng greutățile pe care le au la asigurarea materiei prime, tocmai din cauza acestor debite. Firesc, presiunea acestor firme s-a manifestat asupra datornicilor, agenți comerciali, asociații de locatari sau persoane fizice. Pentru datorii de zeci de milioane de lei, singura soluție s-a dovedit a fi justiția. Nenumărate familii s-au trezit cu executori judecătorești la poartă, gata-gata să le scoată casele la mezat. Înspăimîntați de iminenta pierdere a locuinței pentru care au muncit o viață, unii dintre datornici au găsit imediat bani să-și plătească restanțele, dovadă că de multe ori reaua credință stă la baza întîrzierilor la plată.
Alții s-au văzut în situația de a accepta vînzarea locuințelor, pentru că efectiv nu au găsit nici o soluție. Rezultatul: multe familii au renunțat la apartamente de trei-patru camere, pentru a se înghesui în garsoniere cu cheltuieli mai ușor de suportat, iar altele s-au mutat cu cățel, cu purcel, la țară, unde singura sursă de căldură este eterna sobă cu lemne și unde birurile sînt mai puțin împovărătoare. Lupta surdă cu datoriile a furnizorilor de utilități și a beneficiarilor acestora este mereu de actualitate. De cele mai multe ori, dreptatea este de parte regiilor, care trebuie să se lupte cu rea-credința sau inconștiența oamenilor. Pentru datorii de multe milioane de lei, apelul la justiție pare unica soluție. Cîndva, poate, vom ajunge la o conștientizare a populației că facturile trebuie plătite, pentru a putea emite pretenții la calitate și servicii civilizate. Regiile locale și ceilalți furnizori de apă potabilă, agent termic, gaze naturale sînt total îndreptățite să pretindă plata la timp a serviciilor pe care le prestează. Numai că varianta cu instanța nu este cea mai bună, pentru că implică o mare cheltuială de timp, nervi și bani. Asta, pentru datorii de milioane. Ce ne facem, însă, cînd funcționarii acestor regii se transformă în simple mașini de acționat în judecată? Ce ne facem cînd o astfel de unitate pierde vremea prin tribunale pentru… 105.152 de lei?
Birocrația naște ridicol
„Domnule Președinte, subscrisa Regia Autonomă de Gospodărie Comunală (RAGC) (…), prin reprezentanții săi legali, sing.Craiovan Adrian – director general și ec.Ivasciuc Adriana – director economic, formulează următoarea cerere, prin care să emiteți Ordonanța, care să conțină somația de plată, precum și termenul de plată către debitor Popa Costel, str.Teiului nr.68, deoarece acesta are de achitat către unitatea noastră suma de 105.152 de lei, reprezentînd 104.547 lei – contravaloarea facturilor de apă-canal neachitate în perioada iunie-iulie 2002 și 605 lei – contravaloarea penalităților de întîrziere, calculate pînă la data de 12 august (…). Solicităm și cheltuieli de judecată reprezentînd și taxa de timbru (300.000 de lei – n.r.) și timbru judiciar (3.000 de lei – n.r.)”. Aceasta este une din reclamațiile prin care RAGC a găsit de cuviință, în data de 11 septembrie, să încerce să recupereze suma de 105.152 de lei. La aceasta se adaugă cheltuieli de judecată de 303.000 lei, de aproape trei ori mai mari decît datoria însăși.
„Nu mi-a luat banii, că aveam dosar”
Locuința nr.68 de pe strada Teiului este o casă cu unic locatar Costel Popa, plătitor în sistem paușal al serviciilor de apă-canal. „Deoarece sumele erau foarte mici, în jur de 50.000 de lei pe lună, plăteam apa trimestrial. Niciodată nu am avut probleme și nimeni nu mi-a spus că ar trebui să achit lunar facturile”, povestește Popa. La începutul lunii iulie, el s-a dus la casieria regiei, ca să plătească apa pentru aprilie, mai și iunie. „Mi-a primit banii numai pentru primele două luni, iar pentru iunie casierița mi-a spus că nu poate primi banii, deoarece nu se știa prețul din luna respectivă. Am înțeles că urma să se scumpească, retroactiv”, spune pîrîtul. Costel Popa a plecat apoi în concediu. Nu îi primiseră banii, deci nu era nici o problemă. La începutul lui septembrie, Popa s-a dus din nou la casierie, cu gîndul să achite facturile pentru perioada din urmă. „Casierița mi-a zis că nu primește banii, pentru că am dosar. Nu mi-a explicat ce fel de dosar, dar, ca să pot achita factura, trebuia să plătesc 300.000 de lei pentru acel dosar, despre care nu am înțeles nimic. Ba mi-a cerut și 3.000 de lei pentru un timbru fiscal. M-a și amenințat că, dacă nu mă grăbesc, mă și debranșează”, declară Popa. Pentru că nu avea bani la el, s-a întors după cîteva zile și a achitat și factura, și „dosarul”. Bun-bazat că totul e în regulă, s-a întors acasă, numai că, pe 20 septembrie, s-a trezit cu o citație de la Tribunalul Bacău, fiind în proces cu RAGC, în calitate de pîrît, pentru datoria de 105.152 de lei, plus nelipsitele cheltuieli de judecată.
Evident, acțiunea în instanță are la bază o sumedenie de acte normative și contractul de prestări servicii prinvind furnizarea apei potabile și evacuarea apelor uzate menajere încheiat în luna mai 2002, între Costel Popa și RAGC. Contractul, cu nr.8.088 poartă semnătura ambelor părți, furnizor și beneficiar. Cea mai importantă clauză este la articolul 22, unde se precizează că „pentru neachitarea facturii emise de furnizor în termen de 30 de zile de la emiterea actului de plată se vor percepe penalități de 0,1 la sută pentru fiecare zi de întîrziere”. Nimic despre justiție sau despre eventuale somații prealabile acestei măsuri extreme. Dar să vedem ce spune pîrîtul despre circumstanțele în care a semnat contractul și data la care a primit o copie după document: „A venit la poartă un agent de la RAGC și m-a chestionat cîte animale am în curte. A completat răspunsurile mele pe un formular, pe care, la sfîrșit, l-am semnat pe capota mașinii, în fața porții. N-am știut că foaia respectivă făcea parte dintr-un contract cu prevederea că plata facturii se face în termen de 30 de zile. Nu mi-a spus nimic depre celelalte pagini și am crezut că am semnat pentru găinile și porcii pe care îi cresc”.
Într-adevăr, formularul completat în fața lui Popa este ultima pagină a contractului cu RAGC. Omul susține că funcționarul regiei nu s-ar fi obosit să-i explice ce semnează. Asta se întîmpla în luna mai. Copia după contract i-a fost adusă lui Popa de o casieriță a RAGC tocmai pe 10 septembrie, la aproape trei luni după ce a semnat actul și cu doar cîteva zile înainte de primirea citației de la Tribunal. În toată această perioadă, de cîte ori a fost pe la casierie, inclusiv în iulie, cînd a vrut să plătească, însă nimeni nu l-a atenționat pe Popa de pericolul la care se expune. Nici acasă nu a primit vreo somație de plată.
RAGC, receptivă ca un perete
Reclamatul fiind mai ocupat, soția acestuia, Elena Popa, s-a dus în audiență la Petruș Rădulescu, unul dintre directorii de la RAGC. „L-am întrebat de ce nu a anunțat în presă că plata facturilor se face obligatoriu la 30 de zile. Mi-a răspuns că ei nu-și fac publicitate în ziare. Nici cu somațiile pe care ar fi trebuit să le primesc directorul nu a fost de acord. Rădulescu mi-a spus că ei nu pierd timpul cu somațiile”, istorisește Elena Popa.
Să recapitulăm, însă, cît îl costă pe Costel Popa neplata la timp a facturii de 105.152 de lei. În primul rînd, cele 300.000 de lei, cheltuielile de judecată, la care se adaugă cele trei mii de lei, timbrul fiscal. Paguba nu se oprește aici. Popa este citat la proces pentru data de 1 octombrie 2002. „În acea zi, va trebui să mă învoiesc de la serviciu, deci voi pierde și 240.000 de lei pentru ziua de muncă”, își calculează paguba Costel Popa. Adunate toate, rezultă că, pentru o datorie de numai 105.152 de lei, omul pierde mai bine de o jumătate de milion de lei. Într-adevăr, suma nu este exorbitantă, dar nimeni nu este fericit să o piardă din cauza lipsei de informare și a lipsei de flexibilitate a funcționarilor regiei de apă. „Nimeni nu m-a atenționat, nimeni nu mi-a spus nimic. 50.000 de lei pe lună este o sumă infimă. Aș fi plătit-o imediat, dacă știam că RAGC e așa rigidă”, Popa. El crede că „cea mai mare prostie” a fost cînd RAGC a renunțat la casierii de cartier. „Dacă acest sistem de încasări s-ar fi păstrat, cu siguranță că întîmplările de acest gen puteau fi evitate”, spune Popa.
Petruș Rădulescu, directorul comercial al RAGC Bacău, spune că, într-adevăr, suma pentru care a fost acționat în instanță Costel Popa este destul de mică, însă „noi avem obligația recuperării, fără a ține cont de valoarea debitului. Legea este lege pentru toți, indiferent că are o sută sau cinci sute de mii de lei de achitat. Sîntem societate comericală și trăim din încasări. Ca și pe alți debitori, l-am acționat în instanță pentru că, astfel, poate fi o învățătură de minte, iar a doua oară nu mai uită să plătească”. Referitor la refuzul casierei de a lua banii în avans, Rădulescu spune că acest lucru este greu de crezut, întrucît a fost sesizat de acest lucru în mai multe rînduri. „Nici unul dintre acuzatori nu a putut da numele casierei care nu a vrut să ia banii. Am observat că cei mai mulți se plîng de acest lucru doar cînd ajung în Tribunal și sînt strînși cu ușa. Oricum, casierele noastre au dispoziție să ia banii în avans și nu cred că s-a întîmplat astfel”, mai spune Rădulescu.
Cît privește sesizările trimise celor care întîrzie la plată, acestea sînt expediate de de RAGC cu 5-6 zile înainte de termenul de 60 de zile, perioadă după care debitorii sunt acționați în instanță. „În plus, echipele de debrașare sunt însoțite de casieri, iar cei care întîrzie pot plăti pe loc datoria, fără a mai fi debranșați sau nevoiți să se deplaseze la noi”, a încheiat Petruș Rădulescu.
Egalitate, dar nu pentru căței
E adevărat, în fața Legii, cuantumul sumei datorate nu contează, dar, în acest caz, RAGC ar trebui să-și instaleze computere în locul funcționarilor. Aceste aparate ar urma să facă automat documentația de acționare în judecată și pentru o datorie de un leu. Inflexibilitatea și, credem noi, obtuzitatea acestui punct de vedere ar trebui să conducă, logic, la o sumedenie de procese, la o mulțime de debranșări. În acest caz, de ce RAGC se plînge că are probleme cu marii datornici? De ce a așteptat acumularea acestor datorii, cînd putea să procedeze la fel ca în cazul semnalat mai sus? Dacă legea e aceeași pentru toți, de ce marii restanțieri, asociații de locatari, firme etc au datorii mai vechi de 60 de zile și nu sînt debranșați? Care este suma totală pe care RAGC o poate recupera la Tribunal de la persoanele cu restanțe de numai cîte 100.000 de lei și cum se justifică economic pierderea de timp pentru aceste sume derizorii?
Cît privește plata în avans, Costel Popa este ferm pe poziție: „Casierița nu a vrut să-mi primească banii!”. Nici somație cu 5-6 zile înainte de acționarea în judecată, cum susține directorul Rădulescu, Popa nu a primit. A bănui de rea-credință un client pare mai la îndemînă pentru respectivul director, decît să îmbunătățească sistemul de relații cu clienții. Din poziția conducerii RAGC rezultă că ne putem aștepta ca sălile tribunalelor să se umple de astfel de datornici, în timp ce principala problemă, marile debite, va rămîne nesoluționată. (Costinela BREAHNĂ, Florin POPESCU)
Lasă un răspuns