În zeghe, la examene la facultate

Student în zeghe

• un deținuț de la Penitenciarul din Bacău este student la fără frecvență • Ciprina Pal a absolvit doi ani de seminar teologic și a terminat liceul la secția filologie, apoi a ajuns după gratii • el a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru tîlhărie • deținutul speră să iasă mai repede din pușcărie și să se transfere la cursurile de zi ale facultății

Imaginea de tînăr licean pasionat de calculatoare contrastează șocant cu zeghea pe care o poartă. Își tot așează ochelarii pe nas, cu un gest care trădează nervozitatea. Este puțin dezorientat, pentru că nu știe cărui fapt se datorează interesul nostru brusc pentru el. După ce scrie declarația de accept pentru interviul pe care urmează să i-l luăm, tînărul ne dă cîteva detalii despre el. Are 20 de ani și șase luni, a făcut liceul în primii doi ani la Seminarul catolic din Bacău, iar următorii doi ani la Liceul „Henri Coandă”, la secția de filologie. Îi spun că mă interesează pentru că s-a înscris la o facultate, lucru mai rar întîlnit printre deținuți. Imediat se relaxează și pare măgulit de atenția ce i-a fost acordată.

Convorbirea decurge însă anevoios. Îi este greu să spună cum a ajuns în situația asta. „După ce-am terminat liceul, m-am decis să urmez cursurile Facultății de Vest din Timișoara. Aveau o secție de automatică și calculatoare, unde ofereau și burse pentru Finlanda. Asta m-a atras cel mai mult și m-am decis să mă duc acolo și să mă pregătesc timp de un an cu unul dintre profesorii universitari. Îmi mai plăteau părinții meditațiile, îmi mai găseam și eu ceva de lucru tot pe la calculatoare și mă descurcam într-un fel sau altul”, și-a început povestea Ciprian. El lua meditații la matematică și intenționa să se pregătească și cu un profesor de informatică.

Nici azi nu știe clar cum de a fost condamnat

Totul a mers bine pentru Ciprian pînă în preajma Sărbătorilor de iarnă din 2001, cînd părinții i-au spus să vină acasă, să petreacă sfîrșitul de an împreună. „M-am întors înainte de Crăciun, mersesem 17 ore cu trenul și, cînd am ajuns în Bacău, în loc să mă duc direct acasă, am trecut pe la o cunoștință de-a mea, să văd dacă a plecat sau nu în Italia. Nu știu exact cum s-au întîmplat lucrurile.Totul a început cu o glumă. Voiam s-o sperii pe această prietenă a mea, și mi-am tras fesul pe față. Apoi lucrurile au luat o întorsătură urîtă. Încă nu-mi pot derula în minte decît frînturi din ceea ce s-a întîmplat acolo. Știu doar că, la un moment dat, fata era legată, iar eu am plecat din casă cu permisul ei de conducere și cîteva CD-uri. La puțin timp după asta, a venit poliția la mine acasă și m-a arestat. Am fost acuzat de tîlhărie și condamnat inițial la șapte ani de închisoare. Am făcut recurs și Curtea Supremă de Justiție mi-a redus pedeapsa la cinci ani”, ne spune tînărul.

Ciprian Pal nu-și poate explica nici astăzi, nici lui, nici altora, cum de a fost condamnat la o pedeapsă atît de severă, dacă tînăra a avut nevoie doar de șapte zile de îngrijiri medicale fără spitalizare, iar el nu avea antecedente penale. Situația se clarifică după alte cîteva secunde. Tînărul povestește că și-a angajat un avocat, cu care, surprinzător, nu a vorbit niciodată. S-au întîlnit doar la Parchet și la ședințele de judecată.

Pentru părinții și apropiații lui Ciprian, condamnarea din august 2002 a căzut ca un trăsnet. Cunoscut de toată lumea drept un copil cuminte și liniștit, care nu a avut niciodată o abatere cît de mică, pedeapsa cu închisoarea pentru tîlhărie a șocat. Cu toate acestea, părinții nu l-au uitat și îl vizitează de fiecare dată cînd are vorbitor.

Și-a îndemnat iubita să-l uite și să-și vadă de viață

Ca orice tînăr de vîrsta lui, Ciprian Pal avea și el o iubită. După beleaua care a căzut pe capul lui, el i-a cerut să-l uite și să-și vadă de viața ei. „N-ar fi fost corect din partea mea să-i cer să păstreze relația cu mine. Ea este studentă acum la o facultate de stat din Iași și nu avea rost să se încurce cu mine. Mă bucur că mi-a urmat sfatul și și-a văzut de drumul ei”, spune tînărul, nu fără o undă de regret în glas.

Pentru el, viața în Penitenciar pare încă ceva paralel cu ceea ce-i „afară”, în libertate. I se pare și acum, la atîta timp de cînd a început detenția, că nu-i vorba despre el. De cum a ajuns în penitenciar, a și primit diverse porecle, care mai de care mai apropiate de preocupările sale. La început i s-a spus „Popa”, apoi „Inteligentu'”, iar, mai recent, de cînd s-a aflat că s-a înscris la facultate, „Studentul”.

Ciprian Pal s-a înscris la secția de inginerie economică a unei facultăți particulare doar pentru că a fost singurul loc unde a putut intra pe baza unui concurs de dosare. „Aș fi vrut să urmez o altă facultate, dar n-aveam cum să mă prezint la examenul scris. Așa că i-am rugat pe părinții mei să meargă să mă înscrie. Acum am făcut o cerere la comandant să-mi aprobe o escortă în timpul examenelor la care va trebui să mă prezint în sesiune. Trag nădejde că o să mi-o aprobe”, continuă deținutul.

„Și un deținut poate reuși”

În privința cursurilor, lucrurile au fost deja aranjate. Le va primi prin poștă. Părinții i-au cumpărat rechizitele și cărțile care-i sînt necesare. „Îmi place să învăț temeinic despre ceva, nu mă voi mulțumi doar cu ceea ce mi se spune în curs. Și nici nu vreau să-mi pierd vremea degeaba, așa că, dacă m-am apucat de treaba asta, o voi duce pînă la capăt. Niciodată n-am făcut lucrurile pe jumătate și, în general, tot ce mi-am propus mi-a reușit. Mi-e rușine că mă voi duce la examene însoțit de escortă, dar trebuie să le dovedesc colegilor mei că sînt în stare să le fiu egal, să le dovedesc că sînt bun, chiar dacă vin de une vin. Vreau să dovedesc că ceea ce s-a întîmplat a fost un accident și nu un mod de viață. Sînt conștient cît de multe priviri vor fi ațintite asupra mea și tocmai de aceea trebuie să fiu un student foarte bun. Sînt convins că voi reuși, pentru că afară mi-a reușit cam tot ce mi-am propus, am putere mare de asimilare. La un moment dat, am mers în paralel cu școala de șoferi și cu examenul de bacaluareat și le-am luat pe amîndouă fără probleme”, ne-a spus tînărul dintr-o suflare, de parcă ar fi vrut cu orice preț să ne convingă.

Felul în care Ciprian vorbește despre el, ușurința cu care îmi răspunde, îmi dă convingerea că s-a gîndit mult la toate. Că a întors lucrurile pe toate fețele. Pare însă decis să învingă, să treacă peste toate barierele. E aproape îndîrjit. E însă clar, chiar dacă încearcă să ascundă, că se gîndește cu rușine la momentul în care se va afla în bancă la examen. Și că, oricît de bun ar fi, va fi privit de ceilalți, altfel. Ca un om în zeghe.

Privesc atent la băietanul din fața mea și mă întreb cîte nopți albe o fi avut după incidentul, destul de neclar, din apartamentul fetei aceleia. Acea prietenă care l-a acuzat de tîlhărie pentru cîteva CD-uri și permisul de conducere luat. Aparent, de bravadă, spune că pedeapsa cu închisoarea nu reprezintă decît un popas în calea sa. Este însă clar marcat de nefericita întîmplare. De faptul că el e aici și nu acolo. Dincolo de gard, în acea lume care acum pare, descrisă de el, una cu totul aparte. Pentru prima dată după mult timp, înclin să cred un deținut că este sincer în ceea ce spune. Că este un om care vrea să se realizeze, indiferent de unde vine. Că nu mai vrea să audă de închisoare nici măcar în glumă. „A fost un accident și atîta tot, nu un mod de viață”, îmi repetă Ciprian, parcă pentru a-mi întipări mai bine în memorie înțelesul propoziției. (Mirela ROMANEȚ)