Tenismena oneșteană Ecaterina Oproiu s-a întors ieri de la Barcelona (Spania), acolo unde timp de zece zile i-au fost testate calitățile de tenismenă la Academia Bruguerra, școala de tenis de cîmp a fostului mare campion catalan Sergi Bruguerra. Ina a trecut cu notă maximă cea mai mare parte dintre examenele pe care le-a dat, referitoare la capacitatea sa în domeniu, mișcare pe teren în timpul jocului, ambiție, tehnică etc. Ca urmare, Bruguerra i-a propus, la modul cel mai serios, să urmeze cursurile de tenis ale Academiei pe care o conduce, fiind convins că ea poate face față rigorilor acestora. Printre altele, acolo antrenamentele se desfășoară pe parcursul a opt ore, zilnic. „Ei vor ca ea să efectueze un prim stagiu de pregătire pe o durată de zece luni. Este însă prea mică (n.r., abia a împlinit 11 ani) pentru a o lăsa acolo singură atît timp. Cred că vom cădea de acord asupra unei variante de cursuri de cîte o lună, la anumite intervale, așa cum îmi doresc eu. Vom vedea ce va fi”, a afirmat Neculai Oproiu, tatăl și sponsorul său principal.
Turneul din Maroc a căzut
Altfel, Ina ar fi trebuit să participe în acestă săptămînă la turneul internațional Kids Cup, Under 12, din Maroc. în mai, tenismena de la Clubul Sportiv Municipal Onești (antrenor Costel Coman) a cîștigat minicampionatul național Cupa Kids de la Govora, după victorii pe linie la grupa 11 ani. Pe lîngă cucerirea trofeului pus în joc atunci, mai important este că Ecaterina a obținut dreptul de a participa la turneul amintit din Maroc, însă acest lucru nu a mai fost posibil. în primul rînd, costurile cu deplasarea ar fi ajuns undeva pe aproape de 2000 de euro. în al doilea rînd, peste două zile încep întrecerile campionatului național de la grupa 11-12 ani, unde Ina poate face o figură frumoasă, mai ales că în pșrezent ocupă locul al 14-lea în țară la grupa sa de vîrstă.
în altă ordine de idei, Ecaterina va participa, de această dată, după încheierea „naționalelor”, la turneul de la Kusten (Austria). (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.