„Viața merge înainte” – obișnuim să spunem deseori (deși cam pleonastic) și mai ales când dăm de greu. O facem și când la orice problemă grea apar soluții. Nimic nu stă în nemișcare, dar mai devreme sau mai târziu descoperim că apele învolburate se potolesc. Astfel, am fost bucuros să consemnez că și în cazul greu încercatei societăți comerciale Rafo Onești a mai apărut o undă de speranță: administratorii, cu voie de la acționarul majoritar, desigur, au găsit cu cale, împreună cu sindicatul celor aproape 450 de salariați câți au mai rămas după marea disponibilizare, să ofere oricui are nevoie de un spațiu, de binefacerile unei infrastructuri tehnologice bine pusă la punct, posibilitatea să deschidă în Rafo un atelier, un punct de lucru sau orice altceva de acest gen. Zestrea rafinăriei stă cam nefolosită de multă vreme, iar de întreprinzători, oricât ar spune unii, nu ducem lipsă. Mai degrabă de capital avem nevoie, dar de multe ori și de condiții imobiliare îndămânoase.
Cu ceva timp în urmă, un om politic important din Onești mă întreba dacă eu cred că platforma industrială Onești – Borzești ar putea deveni un parc industrial. Locația este propice unei astfel de inițiative, dar toate întreprinderile de acolo au stăpâni diferiți, iar armonizarea intereselor în acest sens s-ar face cu mare greutate. În plus, combinatul chimic funcționează, iar Rafo a trăit mereu cu mari speranțe să intre din nou în circuitul ei firesc, pe piața carburanților. Un parc industrial nu, nici fonduri europene nu pot fi solicitate în acest sens, pentru că acestea se dau numai comunităților locale, or platforma, spuneam, a fost privatizată în întregime.
Dar cei care cunosc grupul industrial de la Onești – Borzești din perioada lui de glorie pot observa, acum, mai ales în zoa Carom, cum mici afaceri au început să apară pe spații „rupte” din vechea platformă. În Carom, pe cea mai mare parte din suprafață, a crescut o veritabilă pădure sălbatică, nici acolo nu a mai mers vreun proiect de reabilitare a combinatului.
Întreprinzătorii sunt așteptați, de data aceasta, în Rafo. Tot cu mulți ani în urmă, cineva îmi spunea că chiar la Rafo, pe unele spații înierbate, generoase ca suprafață, chiar în timp ce rafinăria „duduia” (vorba altui politician versat), au fost văzute cârduri de oi. Mare minune! Oile – se spunea – erau aduse tocmai de la Sacut, păstorite de o pitorească figură politică băcăuană (nu spun cine, persoană însemnată!). Mulți făceau glume pe seama acestui fapt, dar ce a fost rău în asta? Nu știu cât de bună era iarba pentru bietele rumegătoare, tocmai într-o rafinărie, dar până la urmă n-am auzit să fi crăpat vreuna. În definitiv, deși nu am dovezi, cred că iarba aceea, când creștea în voie, tot era cosită de vreun crescător de animale și dusă în staulul acestora, în vreo comună din jur.
Așa încât, nimic nou sub soare nici acum, iar unde este înțelegere și voință se poate orice. Deci, înapoi cu „oile” în Rafo!
Petru DONE
Oile au ramas sub conducerea ciobanilor!