Apărătorii inculpaților din dosarul „Petrol”, în care este arestat și Nicușor Damian, patronul societății Tracorom din Bacău, vor mai rămîne încă 30 de zile în arest preventiv. Așa au decis, pe 1 iulie, judecătorii de la Tribunalul Bacău, cu două zile înainte de expirarea mandatului anterior. Decizia a fost contestată de inculpați la Curtea de Apel Bacău. Ei au făcut o reclamație și la cabinetul ministrului justiției, Rodica Stănoiu, în care îi cer acesteia să analizeze și să ia cuvenitele măsuri împotriva judecătorului de la Tribunalul Bacău, care și-a motivat „în mod abuziv” decizia de prelungire a mandatului de arestare a inculpaților din acest dosar. Ei i-au reproșat magistratului că a făcut comparație între dosarele inculpaților arestați în alte cauze pentru fraude mai mici cu cele ale clienților lor, care trebuie să rămînă în arest pentru a se putea aplica principiul egalității de tratament. Aceste aspecte și altele au fost prezentate de apărători în fața magistraților de la Curtea de Apel Bacău. Judecătorii de aici au respins însă recursul. Judecarea pe fond a cauzei va începe pe 17 iulie, la Tribunalul Bacău. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns