Student la 12 universități din Statele Unite
• băcăuanul Andrei Gălățeanu a fost admis la 12 universități americane • acesta a ales American University of Washington D.C., la specializarea „bussines și informatică”, care i-a oferit o bursă de 30.000 de dolari pe an
Licean în România, student în Statele Unite ale Americii. „S-a mai văzut”, ar spune cîrcotașii. De acord, dar cînd doar trei absolvenți de liceu din zona Moldovei, din care doi sînt băcăuani, au realizat acest lucru anul acesta, aspectele problemei se schimbă radical. Și dacă adăugăm că cei doi au fost admiși ca bursieri, care vor primi cîte 30.000 de dolari pe an, timp de patru ani, lucrurile devin cu adevărat interesante. Absolvenți ai Colegiului Național „Ferdinand I” și prieteni la cataramă, Ștefan Filip și Andrei Gălățeanu vor fi, din toamnă, studenți americani. Acesta este finalul fericit al poveștii. Începutul s-a consumat în urmă cu doi ani.
Debutul: o întîlnire în amfiteatrul liceului
Gîndul de a studia în SUA l-a încercat pe Andrei Gălățeanu dintotdeauna, dar nu neaparat sub forma studenției. „La început mă gîndeam că ar fi bine să fac facultatea în România și, ulterior, să fac un master sau un doctorat în America. Am considerat întotdeauna că oportunitățile academice sînt maxime în SUA și un masterat acolo ar fi fost excelent”, își începe Andrei povestea. Însă ideile acestuia s-au schimbat brusc la începutul clasei a X-a, după ce a participat la o întîlnire cu Iulia Grigoraș, o absolventă de la „Ferdinand” care, între timp, ajunsese studentă în anul III la o universitate americană. „Iulia Grigoraș a venit la Bacău tocmai pentru a prezenta sistemul de învățămînt superior american. Ea se aștepta, probabil, să fie plin amfiteatrul liceului, dar nu am fost decît vreo zece oameni. Mai tîrziu am aflat că în liceu nu s-a prea știut de acea întîlnire. De ce? Nu am pus întrebări. Cert e că Iulia ne-a lăsat o adresă de e-mail și am corespondat cu ea o vreme, după care totul s-a rupt. Așa am revenit la mai vechea idee de a face în America doar masteratul, dar asta pînă la sfîrșitul primului semestru din clasa a XI-a, cînd și eu și Ștefan ne-am gîndit foarte serios să facem facultatea în Statele Unite”, continuă Andrei Gălățeanu. Se pare însă, că soarta celor doi băcăuani era deja scrisă, pentru că, nu peste multă vreme, aceștia au descoperit o cunoștință de familie de-a lui Andrei, Mădălina Seghete, care era studentă la o universitate din New York și care le-a spus cam ce au de făcut să ajungă în Lumea Nouă ca studenți. „Primul pas a fost să ne înscriem la Centrul Fulbright din București, o instituție care se ocupă de informarea potențialilor studenți americani. După o sesiune de informare asupra sistemului de învățămînt american, a urmat pregătirea pentru teste. Problema era că biblioteca Centrului Fulbrigt nu acceptă, din cauza numărului redus de materiale, împrumuturile sau copierea acestora, așa că a trebuit să facem «naveta» Bacău – București. Dincolo de oboseală sau de bani necesari drumurilor repetate, atmosfera era fantastică. De exemplu, nici unul dintre cei din sala de lectură nu se ridica de pe scaun timp de șase ore”, spune Andrei Gălățeanu. În luna mai 2002, pentru cei doi băcăuani a început perioada testărilor. Cinci examene: unul de limbă (Toeffel), testul SAT1, adică bacalaureatul american și SAT 2, un set de trei examene de istoria Americii, matematică nivelul doi și creativitate. Rezultatul testărilor, unul foarte bun pentru Andrei, a venit șase luni mai tîrziu. Greul de abia cum începea.
Interogatoriul american și birocrație românească
Odată luate examenele amintite, pentru Andrei Gălățeanu și ai lui părinți a început nebunia completării și trimiterii aplicațiilor cerute de fiecare din cele 20 de universități americane la care s-a înscris. „Fiecare universitate cerea altceva. Dincolo de eseurile pe care le-am avut de întocmit cam pentru fiecare universitate, a trebuit să le spunem absolut totul despre noi. La un moment dat am fost întrebați și ce mîncăm sau cu ce ne îmbrăcăm”, explică, la unison, Andrei și mama sa, profesoara Dana Gălățeanu. Istovitoare datorită volumului de muncă, completarea formularelor a fost urmată de așteptarea răspunsurilor de la universități. Primul a venit din Philadelphia în ajun de Crăciun. Bucuria familiei Gălățeanu a fost imensă, însă Andrei vroia altceva. Dorea o universitate din Washington. Acesta avea să fie American University, dar acceptul a venit tîrziu, în primăvara anului 2003. Practic, a fost ultima instituție de învățămînt superior din SUA care l-a primit pe românul Andrei Gălățeanu ca student din cele 12 universități care și-au dat acordul în acest sens. „Eram cu nervii întinși la maximum. M-am bucurat, dar nu m-am putut exterioriza. Oricum, a fost foarte multă muncă, de aceea eram convins că, mai devreme sau mai tîrziu, va veni ceea ce îmi doream”, spune, acum, Andrei. Tot atunci, acesta a aflat că este unul din cei 108 studenți ai American University of Whashington care au primit o bursă prezidențială în valoare de 30.000 de dolari anual, dintr-un total necesar de 33.000 de dolari. Andrei va avea însă, dreptul să muncească în campusul universitar timp de 20 de ore pe săptămînă, primind cîte șapte dolari pentru fiecare oră. „Din cîte am înțeles, vom putea face numai munci intelectuale de genul răspuns la e-mail-uri sau desfăcutul plicurilor”, mai spune Andrei Gălățeanu.
Ca și cum truda lui Andrei nu ar fi fost suficientă, cîțiva funcționari din România s-au gîndit că nu ar fi rău să-i mai pună unele piedici. Nu de alta, dar birocrația e sport național. „Cele mai mari probleme au fost cele de natură birocratică. De exemplu, cei din America mi-au cerut să le trimit situația la învățătură de pînă acum, ori cei de la secretariatele școlilor românești nu înțeleg la ce-ți trebuie ție, elev, foaia matricolă din clasa întîi și pînă acum înainte de sfîrșitul anului școlar”, explică profesoara Dana Gălățeanu. Atît ea, cît și Andrei recunosc, însă, că au existat și unii profesori de la „Ferdinand” fără ajutorul cărora s-ar fi descurcat mai greu sau deloc. „Vreu să le mulțumesc din toată inima doamnelor profesoare Adriana Ambrosie și Cristina Sichim, dar și domnului profesor Ștefan Antohi, care mi-a fost și diriginte. M-au ajutat enorm și fără ei nu știu dacă reușeam”, spune Andrei.
„Am fost șocată”
Dana și Cătălin Gălățeanu, părinții lui Andrei, susțin cu mîna pe inimă că sînt niște părinți fericiți. „În momentul în care am aflat că vrea să facă facultatea în SUA, am rămas șocată. Era o reacție sentimentală, dar recunosc că i-am promis că-i iau apartament în București și mașină, numai să nu plece atît de departe. Acum, însă, nu-mi pare rău de deloc că a decis așa. Mi-a întrecut toate așteptările și sînt o mamă fericită. Andrei ne-a făcut să trăim momente sublime”, spune, de abia ascunzîndu-și nodul din gît, profesoara Dana Gălățeanu. Bărbat, inginerul Cătălin Gălățeanu nu lasă se se vadă nici o umbră de emoție în glas, dar recunoște că „nu ne-am gîndit niciodată la așa ceva, dar, cînd am văzut că nu e imposibil, am zis de ce nu? Dacă aș fi fost în locul lui, aș fi făcut același lucru și, dacă stau și mă gîndesc bine, aș fi încercat asta și acum zece ani. Cînd am aflat că a fost admis, era deja o obișnuință. Dumnezeu e sus și vede. Nu putea fi altfel. Cel mai important lucru este ca Andrei să aibă o viață normală. Restul sînt treburi colaterale”. M-am despărțit de familia Gălățeanu cu sentimentul că mai sînt și băcăuani fericiți. Băcăuani simpli și fericiți. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns