În orașul Tîrgu Ocna a avut loc, ieri dimineața, o festivitate militară, la care au participat absolvenții Școlii Militare de Administrație Penitenciară (SMAP) din Tîrgu Ocna, 110 elevi din toate colțurile țării. În urmă cu un an, cei 110 elevi, dintre care 10 din Republica Moldova, au au urmat cursurile SMAP, iar acum au posibilitatea să se angajeze în cadrul sistemului penitenciar din România și din Republica Moldova. După parada militară, absolvenții au susținut un spectacol artistic, la care au asistat atît familiile lor, personalul școlii, reprezentanți ai Direcției Generale a Penitenciarelor din România (DGPR), în frunte cu generalul de brigadă Valentin Binișor, director general adjunct al DGPR, și reprezentanți ai Departamentului Instituțiilor Penitenciare din Republica Moldova.
„Absolvenții pleacă bine pregătiți de la noi. Avem credința că vor face față cu brio în sistem”, a afirmat lt. col. Mitică Martiniuc, locțiitorul pentru învățămînt al comandantului SMAP. Acesta a mai precizat că, în ultima vreme, există o preocupare a DGPR pentru demilitarizarea sistemului penitenciar și pentru resocializarea persoanelor private de libertate. „Sîntem singura școală din țară care asigură efectivul de personal din sistemul penitenciar din România, iar preocupările DGPR se reflectă în mărirea cifrei de școlarizare în instituția noastră, în sensul că din toamnă vom avea 160 de elevi, dintre care zece sînt din Republica Moldova”, a mai spus lt. col. Martiniuc. (Măriuca BOBOȘA)
Lasă un răspuns