Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana mai poposește încă o zi la biserica „Sfîntul Gheorghe” din Bacău. După ce a petrecut o săptămînă în Bacău, într-un pelerinaj devenit deja tradițional, icoana de la mănăstirea Bistrița se va întoarce mîine din nou la lăcașul căruia îi aparție. Mărturie autentică a picturii bizantine, icoana Sfintei Ana a fost donată de Emanuel și Irina Paleologu lui Alexandru cel Bun și soției sale Ana, în anul 1401, ca semn de împăcare la momentul recunoașterii Mitropoliei Moldovei. În anul 1402 a fost donată mănăstirii Bistrița, unde se află și în prezent. În anul 1849, după vindecarea egumenului Varnava de la mănăstirea Pîngărați, icoana a fost îmbrăcată în argint. Celelalte podoabe ce pot fi admirate pe icoană sînt dăruite de cei vindecați datorită rugăciunilor și minunilor săvîrșite în fața ei. De-a lungul timpului, această sfîntă icoană i-a ajutat pe moldoveni în lupta împotriva năvălitorilor. La momentul de față ea este puțin înnegrită datorită faptului că a fost purtată la numeroase procesiuni pe cîmpuri în vreme de secetă. Tot ca un miracol, timp de șase secole, deși mai multe odăjdii sfinte au fost furate de la mănăstirea Bistrița, sfînta icoană a rămas statornic pe locul unde a așezat-o voievodul Alexandru cel Bun. Și, de cînd se află în incinta mănăstirii Bistrița, aces locaș de cult nu a fost jefuit niciodată. Băcăuanii mai au la cîteva ceasuri pentru a se ruga la sfînta icoană și pentru a cere sfaturi duhovnicești călugărilor sosiți de la mănăstirea Bistrița ca însoțitori ai sfintei relicve. (C. Gh.)
Încă o zi pentru închinăciune la Icoana Sfintei Ana
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.