Procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău au emis ieri un mandat de arestare preventivă de 30 de zile pe numele lui Mihai Parfene, din satul Nănești, comuna Parincea. Această decizie a survenit după ce, în urmă cu o zi, la Secția Terapie Intensivă a decedat Ioan Antica, de 54 de ani, din localitate. Acesta fusese internat încă de luni, în stare de comă, la spital, după ce fusese snopit în bătaie de Parfene. Inițal, Parfene a fost cercetat în stare de libertate, pentru vătămare corporală gravă, însă după ce victima a decedat, încadrarea juridică a fost schimbată în cea de omor. (Fl. C.)
Lasă un răspuns