• unul dintre cei cărora li s-a emis mandat de arestare în lipsă s-a predat singur la Parchet • el a stat pe holurile Parchetului două zile, pînă s-a decis, în sfîrșit, arestarea lui • avocatul acestuia susține că cel care a luat creditele este Constatin Doru Adam, fiul vitreg al lui Dorinel Popa • creditul a fost garantat cu două magazine alimentare, dar garanția nu a fost executată de bancă • doi dintre cei arestați preventiv sînt în Spitalul Penitienciar de la Jilava
Scandalul iscat în urmă cu cîteva săptămîni în dosarul „Banca Transilvania” revine în actualitate. Încă o persoană incriminată a intrat după gratii. Este vorba de Gheorghe Sîrbu, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare în lipsă pe 10 octombrie 2002, în calitatea acestuia de administrator al societății Novimar SRL. Pînă la începutul acestei săptămîni a fost tăcere totală asupra lui Sîrbu. Luni, 21 octombrie, însă, Gheorghe Sîrbu „a aflat din presă despre faptul că există un mandat de arestare pe numele lui. Atunci a venit la mine și mi-a spus că el nu se sustrage în nici un fel de la urmărirea penală și că stă la dispoziția organelor de anchetă. M-am dus cu el la Parchet și l-am prezentat procurorilor. Am stat cu el două zile pe holurile parchetului, timp în care eu m-am interesat de existența mandatului. În Bacău nu exista așa ceva. M-a rugat să mă prezit cu clientul meu a doua zi pentru audieri și, după o declarație scurtă, a fost arestat”, ne-a declarat Anghel Țăranu, avocatul lui Sîrbu. Apărătorul mai spune că Sîrbu a dat anunț în presă în urmă cu trei ani prin care își scotea la vînzare societatea. La scurt timp, el a fost contactat de Constatin Doru Adam, cu care a și încheiat documentele preliminare. Pentru finalizarea actelor mai aștepta, conform spuselor lui Țăranu, doar procurile altor doi asociați ai săi din Germania. Numai că pînă la sosirea acestor documente, Adam a făcut o cerere de împrumut la Banca Transilvania pe numele firmei, în valoare de 900 de milioane de lei, pe care l-a rugat pe Sîrbu s-o semneze, dat fiind că, scriptic, din moment ce nu erau finalizate actele de vînzare a firmei, acesta era administrator. „Practic, din acest moment, toate operațiunile bancare au fost efectuate de Constatin Doru Adam. El a mai făcut și cîteva cereri de creditare suplimentare, pe care le-a obținut, și suma totală împrumutată de la bancă a ajuns în acest fel la aproximativ 1,5 miliarde de lei. Culmea este că pe timpul cercetărilor efectuate de polițiștii băcăuani clientul meu a fost asigurat permanent că nu are motive să fie neliniștit, din cauză că pe documentele de retragere a banilor nu apare și semnătura lui și că, oricum, creditul este asigurat cu două magazine alimentare, care există și acum, își desfășoară activitatea și a căror valoare este îndestulătoare pentru acoperirea creditelor. Aceste garanții nu au fost executate nici acum de bancă, Constatin Doru Adam este dispărut și nu-l găsește nimeni, iar clientul meu a fost arestat”, a adăugat avocatul Țăranu. El a făcut plîngere împotriva arestării preventive, iar în aceste zile urmează ca judecătorii de la Tribunal să decidă dacă Sîrbu va rămîne sau nu în arest.
Procurorii de la Parchetul Național Anticorupție au emis pînă acum trei mandate de arestare în lipsă. Unul a fost dat pe numele lui Ion Dan Lășcan, administratorul firmei Pencip Com SRL Săvinești, al doilea pentru Gheorghe Sîrbu, administratorul firmei Novimar, iar cel de-al treilea pe numele lui Vasile Istrate, patronul a șapte firme băcăuane. Primii doi se află în arestul poliției, în timp ce despre Istrate nu se știe nimic.
În ceea ce-i privește pe ceilalți arestați, în următoarele zile procurorii de la Parchetul Național Anticorupție vor decide asupra prelungirii sau nu a mandatului de arestare preventivă cu încă 30 de zile. Doi dintre ei, Dumitru Chele, administratorul firmei Tewis Industry din Săvinești, arestat pe 20 octombrie 2002, și Grigore Georgel Grigore, administratorul firmei SC Bernard&Com, arestat pe 14 octombrie 2002, sînt internați în Spitalul Penitenciar Jilava, fiind bolnavi. Primul se pare că este bolnav de cancer, în timp ce fostul director economic al FPP II Moldova este dependent de insulină. (Mirela ROMANEȚ)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.