Luna aceasta se va face un pas important spre vînzarea societății de Drumuri Județene Bacău, aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Bacău. „Pînă la sfîrșitul acestei luni va trebui să fie finalizat caietul de sarcini, în baza căruia se va organiza licitația”, ne-a declarat Ștefan Șerbu, directorul general al societății Drumuri Județene. O firmă de evaluare angajată de CJ a stabilit că societatea are o valoare cuprinsă între 10,3 și 40,5 miliarde de lei. În conformitate cu dosarul de prezentare al societății, consilierii județeni urmează să stabilească într-o ședință viitoare prețul de pornire al licitației. Unii consilieri au propus într-una din ședințe prețul de pornire de 60 de miliarde, dar, pînă în prezent, nu s-a luat nici o decizie în acest sens. Conducerea societății Drumuri Județene ne-a mai spus că după finalizarea caietului de prezentare instituțiile abilitate vor trebui să verifice debitele pe care firma le are la bugetul statului. „Licitația se va organiza abia după ce se va fi întocmit și studiu de impact asupra mediului, dat fiind că stația de asfaltare și nu numai ea reprezintă un factor poluant”, a precizat Ștefan Șerbu. Nu s-a stabilit pînă acum o dată sigură la care se va organiza licitația și nici nu se cunosc potențialii cumpărători. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns