Vă fac cunoscut dragi colegi de suferință că a început numărătoarea inversă pentru noi, veteranii liceeni care ne pregătim să dăm gata, odată pentru totdeauna, școala asta. Boboceii și cei încă în creștere ar face bine să stea deoparte. Acum e rîndul nostru să facem tot ce ne trece prin cap. Voi mai aveți de așteptat. Nu credeam că vom ajunge și aici, dar iată că afurisitul ăsta de timp ne joacă cea mai dezagreabilă festă. Dar să nu vă imaginați că regretăm școala! Nici gînd. Cel mai dureros e că va veni clipa cînd ne vom despărțim de teritoriile pe care le-am cucerit: băncile (care nu știu cum de ne-au suportat atîția ani), gardurile din curte, fidele fumurilor din pauze, barurile vecine liceului unde ne refugiam după naufragiul vasului de plutire – CHIULUL-. Nu îi putem uita nici pe cei care ne-au făcut viața de licean atît de incitantă. Le mulțumim din suflet dragilor noștri profi pentru notele de doi pe care ni le-au oferit cu atîta plăcere și pentru zilele în care nu au ezitat să ne chinuie la maximum. Dar, să fim realiști, nici noi nu am fost îngerași. La o analiză mai detaliată ajungem să ne compătimim executorii. Cu specimene ca noi, greu de crezut că rezistă cineva! Noi sîntem darnici, însă, și le lăsăm colegilor mai mici bucuria de a face față profesorilor „antrenați” de noi. Succesele noastre pentru supraviețuire sînt pentru ambele tabere!
Pe de altă parte mai este și regretul despărțirii de cei cu care am reușit să le facem profilor viața imposibilă. Vă dați seama că, odată terminat liceul, coaliția anti – școală pică? Atîtea suferințe împărtășite bucățică cu bucățică, bairame la care ne făceam de cap ca bezmeticii pentru ca a doua zi să venim mahmuri la nu știu ce ore, chiulangita de care ne molipseam succesiv unii de la alții… Toate acestea pentru o cauză nobilă: să supraviețuim școlii și să avem și noi cu ce ne lăuda nepoților. Gîndiți-vă un moment: dacă nu ar fi fost toate acestea, care ar fi fost farmecul liceului? Cît despre cei mai mici, dragilor, fiți fără grijă, veți avea și voi ocazia să vă luați revanșa în curînd. Peste un an, doi veți avea aceeași atitudine față de colegii mai mici și vă veți marca teritoriile așa cum o facem și noi acum.
Peste un an, adio teme nescrise, adio chiul, copiat, adio afurisite lucrări… Dar, deocamdată, savurăm gustul ultimului an de liceu. Nu trebuie să dramatizăm, pentru că încă nu s-a terminat. Mai putem să ne bucurăm puțin de disperarea profilor și să ne luăm ceremnios premiile binemeritate pentru că i-am adus în această stare.
Nu pot să închei fără să mai strig o dată cu toată forța: ” A început școala fraților!!!”. (Roxana POPA)
Lasă un răspuns