• nouă școli din județ sînt nule din punct de vedere al reușitei la prima sesiune a examenului de capacitate • principalele explicații: sărăcia elevilor și lipsa de motivație pentru continuarea studiilor
Contestat, hulit, apreciat sau necesar, examenul de capacitate își va trăi, în acestă săptămînă, ultimele zile. Oficialii Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) așteaptă ca numărul candidaților la cea de-a II-a sesiune a Capacității, care va începe astăzi, să fie de aproximativ 2.000, ceea ce înseamnă că aproximativ 1.000 de elevi care, în vară, au terminat opt clase vor rămîne fără certificat de capacitate. Printre cei din urmă se vor afla, foarte probabil, și cei mai mulți absolvenți ai școlilor nr. 6 din Onești și Tg. Ocna, ori ai școlilor din localitățile Holt – Letea Veche, Rădoaia – Parava, Vladnic – Parincea, Fulgeriș și Soci – Pîncești, Valea Șoșii – Poduri și Viforeni – Ungureni. Adică, unitățile de învățămînt care au reușit „performanța” de a înregistra un procent de promovabilitate egal cu zero după prima sesiune a examenului de capacitate. Oricum am privi problema, situația celor nouă școli nu e deloc de invidiat. Interersant este, însă, faptul că, dintre acestea, doar în cazul celor două unități din mediul rural numărul elevilor înscriși, dar și prezenți la examen este egal cu cel al absolvenților. În rest, diferența dintre absolvenți și înscriși este, cu o singură excepție, uriașă. De exemplu, din cei 23 de elevi care au terminat opt clase la Școala din Rădoaia – Parava doar patru s-au înscris la concurs, pentru ca la examen să nu se ducă nici unul.
Răpuși de sărăcie
Motivele nulității înregistrate de cele nouă școli sînt multe, dar cele mai invocate sînt sărăcia, lipsa de motivație pentru continuarea studiilor, dar și lipsa profesorilor calificați. Dacă în cazul elevilor din Onești sau Tg. Ocna explicațiile legate de starea materială precară stau, mai mult sau mai puțin, în picioare, acestea sînt pe cît de adevărate, pe atît de impresionante în cazul copiilor de la sate.
Pe Adriana Zamfir, Ioana Sîrbu și Florin Onofrei i-am cunoscut în vară la Parincea. De loc din Fulgeriș – Pîncești, aceștia au fost singurii elevi din sat care au venit să dea Capacitatea. Un examen la care s-au înscris patru dintre cei cinci absolvenți ai Școlii din Fulgeriș, însă unul a renunțat înainte de startul concursului. „Am încercat pentru că ne-am dorit foarte mult să dăm Capacitatea”, au fost, atunci, singurele cuvinte spuse, la unison, de cei trei, pentru care speranța nu murise încă. Din păcate, a fost doar atît. La sfîrșitul examenului, în dreptul Adrianei, Ioanei și al lui Florin se putea citi cuvîntul „respins”. Pentru ei, însă, orice rezultat ar fi însemnat cam acealași lucru. Prea săraci pentru a spera măcar să-și continue studiile, viitorul celor trei pare a se înfățișa într-o singură imagine: muncitor cu ziua, așa cum sînt mai toți locuitorii din Fulgeriș. Ioana, cel de-al doilea copil, din șase, al familiei Sîrbu din Chilia Benei – Parincea știe prea bine că, pentru ei, aproape că nu mai există nici speranță. „Ioana are o soră mai mare, care, în urmă cu doi ani, a intrat la Liceul Economic. La sfîrșitul clasei a IX-a, mama a transferat-o la o școală profesională de croitorie pentru a termina mai repede școala și pentru a căpăta o meserie. Pur și simplu nu mai avea cum să o întrețină la școală. Ceilalți copii din sat au renunțat la examenul de capacitate din același motiv. Părinții le-au spus că că nu are rost să vină la examen, pentru că, oricum, nu vor putea merge mai departe. Pentru ei, și școala de arte și meserii din Parincea înseamnă o cheltuială prea mare. Copiii vor să învețe, însă singura lor «vină» e că s-au născut în Fulgeriș”, spunea, atunci, profesoara Maricica Trif, directorul Școlii din Fulgeriș.
Sărăcia în sine nu este, însă, singurul motiv al situațiilor de acest gen. În combinație cu lipsa motivație pentru continuarea studiilor sau cu absența profesorilor calificați, poate rezulta un „amestec” ucigător. „Din cei 19 absolvenți ai Școlii din Viforeni, doar trei s-au înscris la Capacitate. Dintre aceștia, numai doi au fost prezenți la examen, nici unul nefiind promovat. Toți trei erau români din Viforeni. Din cei 12 sau 13 elevi de etnie rromă din Bărtășești, dar care au terminat opt clase la Viforeni, nici unul nu a fost interesat de Capacitate. De altfel, pentru ei școala se termină după opt clase. Pentru sesiunea a II-a nici cei trei nu s-au mai înscris”, ne-a declarat profesoara Aurica Sava, directorul Școlii din Ungureni.
Cele două „povești” sînt, din păcate, doar două exemple din multe altele. Săraci lipiți pămîntului, absolvenții gimnaziilor din satele uitate de lume ale județului știu că, pentru ei, școala are doar opt ani. Sau, în cel mai bun caz, zece ani terminați la o școală de arte și meserii din comuna vecină. (Eduard CUCU)
pe raster
Azi începe „Capacitatea de toamnă”
Examenul de capacitate își va trăi, de azi pînă joi, ultimele trei zile,
după care va intra în istorie. Și asta deoarece, amintim, Ministerul Educației a decis să renunțe la Capacitate în favoarea testelor de verificare. Pînă una, alta, absolveții gimnaziilor băcăuane care nu au reușit să promoveze prima sesiune a examenului de capacitate sau au absentat de la aceasta, pot obține certificatul de capacitate dacă promovează concursul care se va derula începînd de astăzi. Al doilea beneficiu al celor care trec de Capacitate ține de posibilitatea obținerii unuia dintre cele 70 de locuri rămase libere în
liceele băcăuane, ceilalți absolvenți de gimnaziu fiind nevoiți să se
mulțumească cu un loc la școlile de arte și meserii. Oficialii
Inspectoratului Școlar se așteaptă ca la Capacitatea de toamnă să
vină aproximativ 2.000 de candidați, ceea ce înseamnă că circa
1.000 de elevi de clasa a VIII-a par prea puțin interesați să-și
continue studiile sau se vor înscrie direct la școlile de arte și
meserii. Potrivit calendarului celei de-a II-a sesiuni a examenului de
capacitate, concursul va debuta cu proba scrisă la limba și
literatura română. Mîine, candidații vor avea zi liberă datorită probei
scrise de limba maternă, care, în județul Bacău, nu se va desfășura
din lipsă de concurenți, pentru ca miercuri să se consume proba
scrisă de matematică. Ultima probă a Capacității, cea de istorie sau
geografie, va avea loc pe 28 august, în timp ce primele rezultatele
ale examenului se vor afișa pe 30 august, pînă la ora 12,00.
Eventualele contestații se pot depune pînă la ora 18,00 a aceleiași
zile, rezultatele finale ale ultimului examen de capacitate urmînd să
fie comunicate în cursul zilei de 2 septembrie. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns