În cursul nopții trecute, pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Dofteana, sat Ștefan Vodă, în urma unui apel care anunța producerea unui incendiu la un atelier de tâmplărie.
Alarma a fost dată în jurul orei 23:00, de urgență la locul indicat deplasându-se forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, Moinești, precum și grupa operativă a ISUJ Bacău, respectiv 24 de pompieri militari, ce au încadrat șapte autospeciale.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 450 mp, la nivelul construcției cu destinația atelier de tâmplărie.
După o intervenție de aproximativ patru ore, incendiul a fost lichidat. În urma acestuia, a ars construcția pe suprafața menționată, precum și utilaje și bunuri materiale din interiorul acesteia.
Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este scurtcircuitul electric.
„Pe această cale, atragem atenția cetățenilor să manifeste prudență, să nu folosească instalații electrice cu improvizații sau defecțiuni și să nu suprasolicite rețeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor receptori”, au transmis reprezentanții ISU Bacău.
Lasă un răspuns