~3 min lectură 1 comentariu

Incendiu în cartierul CFR, din Bacău. Au ars 3 gospodării, de la un scurtcircuit – VIDEO

Redacția Ziarul de Bacău
Intervenția a fost îngreunată de condițiile din cartierul CFR

Trei gospodării au ars noaptea trecută, în cartierul CFR, din municipiul Bacău. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului o constituie un scurtcircuit electric la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

În această noapte, la ora 00:40, pompierii militari băcăuani au fost anunțați despre producerea unui incendiu la o gospodărie, pe strada Militari, din municipiul Bacău. Imediat la fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea salvatorilor, la locul evenimentului s-a constatat că incendiul se manifesta în trei gospodării.

Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit

Având în vedere amploarea incendiului, care risca să se extindă, au fost suplimentate forțele de intervenție cu utilaje din Bacău, Onești și Moinești. În urma efortului concentrat al celor 43 de pompieri salvatori s-a reușit, la ora 01:50, localizarea incendiului.

Intervenția militarilor a fost îngreunată de presiunea scăzută din rețeaua de hidranți stradali, de autoturismele parcate ce au pus în dificultate accesul mijloacelor de intervenție, de distanțele mici dintre construcții ce au favorizat extinderea incendiului până la sosirea forțelor de intervenție, de vântul ce bătea în rafale favorizând propagarea flăcărilor la vecinătăți și nu în ultimul rând de temperaturile scăzute ce s-au înregistrat pe timpul intervenției.

Incendiul a fost lichidat, la ora 03:42 și s-au înregistrat următoarele pagube materiale estimate la 40.000 de euro. La fața locului, s-a deplasat în cursul zilei de miercuri, o comisie ce va efectua cercetări pentru stabilirea cauzei incendiului. Potrivit primelor evaluări, cauza probabilă a incendiului o constituie un scurtcircuit electric la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

– foto și video: ISU Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. R
    Razvan
    26 ianuarie 2017, 07:11
    0

    Ma poate ajuta cineva cu raspunsul la intrebarea: – Cine ar trebui sa se ocupe de presiunea corespunzatoare a apei in reteaua de hidranti?
    Multumesc.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.