O casă din comuna Poduri, sat Valea Șoșii, a luat foc azi-noapte, din cauza unei butelii. În urma incendiului, doi tineri au fost grav răniți.
Noaptea trecută (12 ianuarie), în jurul orei 22:40, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Poduri, sat Valea Șoșii, pentru un incendiu provocat de o butelie, existând informații că două persoane ar fi suferit arsuri.
La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bacău (SAJ). La sosirea echipajelor, incendiul era lichidat, acesta fiind generat, cel mai probabil, de o acumulare de gaz de la o butelie defectă.
Din păcate, în urma evenimentului au rezultat două victime, ambele în vârstă de 29 de ani, care au suferit arsuri. Bărbatul, cu arsuri la nivelul capului, feței, pieptului și membrelor superioare, a fost preluat de echipajul SMURD, iar tânăra, cu arsuri la nivelul feței și mâinilor, a fost preluată de ambulanța SAJ. Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.