~2 min lectură 0 comentarii

Incendiu în comuna Ștefan cel Mare! Două persoane, intoxicate cu fum

Andra Juverdeanu

Ieri seară, în jurul orei 18:05, Detașamentul de Pompieri Onești a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din sat Rădeana, comuna Ștefan cel Mare.

Foto: arhivă

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică și o ambulanță SMURD. Totodată, au fost alertate Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și DelGaz Grid.

În urma incendiului, două persoane au suferit intoxicații cu fum. Acestea au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.

Intervenția pompierilor a condus la lichidarea incendiului în jurul orei 19:55. Flăcările au distrus aproximativ 200 mp din suprafața casei, precum și bunuri materiale aflate în interior. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit electric.

ISU a intervenit în 36 de situații de urgență, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii băcăuani au gestionat 36 de situații de urgență (printre care și incendiul amintit mai sus), 19 dintre acestea reprezentând intervenții ale echipajelor SMURD pentru acordarea ajutorului medical de urgență. De asemenea, au fost efectuate 6 misiuni de recunoaștere în teren, de educare și instruire. 

În ceea ce privește prevenirea incendiilor, pompierii băcăuani vă reamintesc să:

  • nu utilizați instalaţii electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant; 
  • pentru efectuarea unor reparații la instalațiile electrice, apelați doar la persoane autorizate; 
  • nu suprasolicitați circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a circuitelor; 
  • nu utilizați mijloace electrice de încălzire improvizate.

Pentru a afla mai multe informații utile despre cum să preveniți sau cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență, accesați platforma națională pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.