Incendiul din Comănești, strada Luminii, care a avut loc zilele trecute a fost provocat de un un
bărbat de 32 de ani, din cauza unei moșteniri.
Pe 29 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Comănești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 32 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere. Din cercetări a rezultat că, în aceeași zi, suspectul, pe fondul unor neînțelegeri legate de o moștenire, ar fi provocat un incendiu la locuința bunicii sale, imobilul fiind distrus în totalitate. Totodată, incendiul s-a extins, distrugând parțial și locuința vecină.
După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea celui în cauză pentru 24 de ore și l-au introdus în arestul I.P.J. Bacău. Pe 30 ianuarie, bărbatul a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere.
Lasă un răspuns