~2 min lectură 3 comentarii

Încep lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ252 C Tătărăști – Corbasca! Finanțarea este asigurată prin PNDL

Redacția Ziarul de Bacău

Consiliul Județean Bacău anunță modernizarea unui sector de drum județean pietruit, DJ252 C Tătărăști – Corbasca.

Astăzi, sectorul de drum ce urmează a fi modernizat a fost predat constructorului, care va demara începerea lucrărilor. Contractul de reabilitare şi modernizare a drumului DJ 252C a fost semnat pe 30 iulie 2017, durata de execuție fiind de 30 de luni, 6 luni proiectare şi 24 de luni execuție.

Valoarea totală a contractului, proiectare plus execuție, este de aproximativ 53 de milioane de lei. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Tronsonul de drum care va fi reabilitat şi modernizat are ca punct de plecare satul Drăgeşti din comuna Tătărăşti şi se finalizează în localitatea Marvila, comuna Corbasca, localitățile deservite fiind Drăgeşti şi Gherdana (comuna Tătărăşti), Corbasca, Scărişoara, Marvila (comuna Corbasca).

De această investiţie vor beneficia peste 7.000 de locuitori, din satele menţionate, plus cei aflaţi în tranzit, cu ieşire la drumurile judeţene şi naţionale – Sascut, Adjud, Răcăciuni – Bacău.

Lucrările propuse a se executa sunt de o complexitate deosebită, care constau în lărgirea platformei drumului, supraînălțări şi supralărgiri în curbe, consolidări cu ziduri de sprijin din beton, ziduri din gabioane şi ziduri de sprijin cu piloți forați, fundație de balast şi piatră, două straturi asfaltice, acostamente, șanțuri, rigole, patru poduri reabilitate şi unul construit în totalitate.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. B
    Bla
    15 aprilie 2020, 10:53
    0

    DAR DRUMUL RACHITIS – MARGINENI , DRUM CARE SE LAUDAU CA E DEJA ASFALTAT , CAND SE FINALIZEAZA?!?!?! SAU IAR MINICUNI PENTRU ZIAR !!!

  2. R
    Răzvan
    15 aprilie 2020, 11:12
    0

    Contract semnat in 2017??? 30 de luni ….

  3. P
    Punisher
    15 aprilie 2020, 15:55
    0

    Propagandă. Sa vedem articolul cand este terminat drumul. In ultima vreme au început zeci se lucrări (asa spun ăștia de la județ) . Dacă tot au început lucrările, sa fie intreg articolul. Inclusiv firma câștigătoare. Oare de ce am impresia ca sunt maxim 2 3 firme care prind lucrări?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.