~3 min lectură 1 comentariu

Începe decolmatarea lacului de la Insula de Agrement din Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

În foarte scurt timp, va începe mult așteptata operațiune de decolmatare a lacului din jurul Insulei de Agrement din Bacău.
Lac Insula agrement Bacau 2
În urmă cu câteva zile, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a aprobat alocarea unui milion de lei pentru secarea și curățarea lacului. Anterior, printr-o licitație s-a desemnat asocierea de firme care va face decolmatarea (Rom-Gan și Alconep), singura problemă rămasă nerezolvată până acum fiind banii.

Pentru Ziarul de Bacău, senatorul liberal Dragoș Luchian, singurul parlamentar care a făcut demersuri susținute, în ultimii ani, pentru rezolvarea acestei probleme, a declarat că, la rectificarea de buget din iunie, se vor aloca încă 3-4 milioane de lei.

Dragoș Luchian
Dragoș Luchian

„Am avut o discuție cu cei de la Administrația Bazinală de Apă Siret, cel mai probabil săptămâna viitoare vor da ordinul de începere a lucrărilor. Frontul de lucru se va deschide în jurul insulei, având în vedere că o parte din lucrările de modernizare a acesteia vizează și nivelul apei – debarcaderul cu pontoanele, de exemplu. Fără decolmatarea lacului, investiția de la Insula de Agremenent își pierdea din sens, pentru că ar fi fost totul într-o mlaștină”, a afirmat senatorul Luchian.

Decolmatarea lacului de la Insula de agrement se va face în două etape. Prima, care începe acum, cu fonduri guvernamentale, presupune extragerea a 200.000 de metri cubi de nămol, și este coordonată de Administrația Bazinală de Apă Siret.

Va urma a doua parte, de extragere a încă 250.000 de metri cubi de nămol. Inițial, se intenționa ca acest nămol să fie folosit pentru ecologizarea haldei de fosfogips de la combinatul chimic din Bacău, dar această posibilitate nu mai e valabilă, din cauza problemelor Sofert. La nivelul ministerului Apelor, se intenționează accesarea de fonduri europene, pentru ultima etapă de decolmatare.

Înștiințarea oficială primită azi de primărie
Înștiințarea oficială primită azi de primărie

În paralel cu decolmatarea, continuă lucrările de modernizare a Insulei de Agrement, care trebuie să se finalizeze în acest an.

Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, a precizat pentru Ziarul de Bacău faptul că rezolvarea problemei de mediu cu ajutorul mâlului de la insulă nu se mai poate face acum, dar se caută soluții pentru bugetul 2014-2020 al Uniunii Europene.

„Timp de aproape două luni, am făcut demersurile ca să se deblocheze această situație, astfel încât lucrările la cele două proiecte să fie executate împreună, pentru că este foarte greu să se lucreze pe insulă cu debitul apei mare. Am avut câteva întâlniri succesive cu ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, dna.Grațiela Gavrilescu, și cu dl. director Gheorghe Tuluc, iar după întrevederea de luni situația s-a deblocat, ministerul a alocat suma necesară începerii acestei investiții. Pe această cale, vreau să le mulțumesc doamnei ministru Gavrilescu, domnului directorTuluc, din minister, și domnului director Emil Vamanu, de la ABA Siret, pentru deblocarea acestei situații și mai ales că am găsit înțelegere ca această investiție să fie începută”, a declarat primarul Romeo Stavarache.

Arhiva foto, iunie 2013
Arhiva foto, iunie 2013

În iunie 2013, aflată în vizită în Bacău, Lucia Varga, pe atunci ministru al Mediului (foto stânga), a promis alocarea banilor, dar nu s-a concretizat până acum, între timp intervenind mai multe schimbări în structura guvernamentală.

 

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. O
    O știre de bine - CatalinBejan.ro
    7 mai 2015, 05:51
    0

    […] Ziarul de Bacău a anunțat, ieri, că începe decolmatarea lacului de la insula de agrement. […]

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.