Primăria municipiului Bacău, prin Direcția de Asistență Socială, anunță începerea, din data de 24 octombrie, a activității de distribuire alimente prin Programul PEAD 2013.
Claudiu TĂNĂSESCU
„Pentru a veni în sprijinul categoriilor de persoane care beneficiază de aceste alimente, Primăria a înființat mai multe centre de distribuție – a declarat Ionuț Tomescu, purtător de cuvânt la Primăria Bacău. Distribuția produselor se va face zilnic, de luni până joi, între orele 8.00 – 15.00, iar vinerea între orele 8.00 – 13.00, în baza B.I./C.I. şi a documentelor justificative pentru fiecare categorie în parte”. Punctele de unde se pot ridica alimentele sunt: pentru persoanele neinstituționalizate cu handicap gradul I și II, adulți și copii, la clădirea anexă a Bisericii Ortodoxe Sf. Dumitru (intersecția Narcisa), pensionarii cu pensii de până la 400 lei lunar la subsolul Bisericii Catolice “Sf. Nicolae”, pe strada Ana Ipătescu, nr. 2A (zona centrală), șomerii indemnizati și neindemnizati la subsolul Bisericii Catolice Fericitul Ieremia Valahul (strada Digul Bârnat, nr. 4 – lângă Selgros) și persoanele beneficiare ale venitului minim garantat la Centrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău, strada Livezilor, nr. 4A.
Fiecare persoană va primi 15 kg de făină, 8 kg de mălai, 5 litri ulei, două kg zahăr, 0,5 kg paste făinoase, 0,4 kg zacuscă, trei cutii conservă porc, o cutie miere albine, 0,8 kg roșii în bulion.
Datorită cantității mari de alimente, toate categoriile de persoane defavorizate sunt rugate să vină însoțite pentru transportul alimentelor. Produsele provin de la Uniunea Europeană și nu sunt destinate comercializării. Relații suplimentare se pot obține la telefon 0234/581.643.
Lasă un răspuns