• fațadele a 117 blocuri din municipiu vor fi vopsite în nuanțe siena arsă, ocru închis, ocru deschis și nuanțe dominante de brun
Nuanțele dominante de cenușiu pe care le au acum majoritatea blocurilor din centrul orașului Bacău vor deveni, în curînd, doar o amintire. Peste cîteva luni, fațadele blocurilor situate în centrul acestui municipiu vor căpăta nuanțe siena arsă, ocru închis, ocru deschis și nuanțe dominante de brun. Un număr de 117 clădiri situate pe arterele principale din Bacău au fost incluse într-un proiect de renovare a fațadelor. Într-o primă etapă, vor fi renovate fațadele a 30 de blocuri, situate pe străzile Mărășești, Petru Rareș, 9 Mai, Ștefan cel Mare, Ana Ipătescu și Nicolae Bălcescu. În următoarele două etape, alte 28 de blocuri de pe strada Republicii, șapte blocuri de pe Ștefan cel Mare, șapte de pe strada Mărășești, zece de pe strada 9 Mai, cinci de pe Bucegi și două de pe strada Letea vor fi supuse aceleași cosmetizări. Este vorba despre blocurile 33, sc. A – E; 25 sc. A, B; 88 sc B – D; 70 sc. A – D; 52 sc. A – B; 76 sc. D – G; 15 sc. A; 21 sc. A – C; 17 sc. D; 17 sc. D; 86 A -B; 56 sc. A – D; 74 sc. A – E; 31 sc. A; 54 sc. A, B; 29 sc. A – D; 23 sc A – B; 50 A; 27 sc. A – B; 13 sc. A – B; 19 sc. A – C; 48 sc. A – B; 46 sc. A; 40 sc. A – B; 1 sc. B – H; 3 sc. A – C; 5 sc. A ; 7 sc. A și 11 sc. A – B de pe strada Republicii. Tot în următoarele două etape vor intra blocurile 19 sc. A – B; 23 sc A – C; 30 sc. A – F; 34 sc. A – D; 38 sc. A – F; 42 sc. A – B; 11 sc. A – B de pe strada Ștefan cel Mare; blocurile 10 sc. A – B; 12 sc. E – G și 18 sc. A – B de pe strada Mărășești; blocurile 36 sc. A – B ; 42 sc. A – B; 32 sc. A; 38 sc. A; 52 sc. A – C; 1 sc. A – B; 5 sc. A – B; 26 sc. A; 28 sc. A – B și 54 sc. A – B de pe strada 9 Mai; blocurile 123 sc. C; 121 sc. C; 119 sc. C; 117 sc. C și 115 sc. C de pe strada Bucegi; blocurile 191 sc. A; 193 sc. A; 195 sc. A și 197 sc. A – B de pe strada Mărășești și blocurile 14 sc. A – C și 6 sc. A – C de pe strada Letea.
Lucrările ce vor fi executate la aceste blocuri vor consta în refacerea finisajelor exterioare cu tencuială colorată de tip Baumit și desene decorative cu vopsea tip Baumit, refacerea vopselei la tîmplăria exterioară existentă în concordanță cu culorile fațadei și înlocuirea glafurilor la atice și ferestre. Pentru refacerea fațadelor exterioare, Primăria Bacău va cheltui, pentru fiecare dintre aceste 60 de blocuri din cea de a doua etapă, între 140 de milioane și 2,08 miliarde de lei. Renovarea fațadelor blocurilor ce vor intra în cea de a doua etapă va consta 41,66 miliarde de lei. (E. SOLOMON)
Lasă un răspuns