~3 min lectură 0 comentarii

Începe repartizarea computerizată în învățământul liceal

Redacția Ziarul de Bacău

Potrivit calendarului admiterii pentru anul școlar următor stabilit la nivel național, în cursul zilei de astăzi, vineri, 5 iulie, fiecare școală gimnazială afișează lista candidaților la licee, absolvenți ai unității respective de învățământ, afișarea fiind în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, iar secretariatele școlilor completează fișele de înscriere cu datele personale ale absolvenților claselor a VIII-a cu mediile generale de absolvire, notele și mediile obținute la Evaluarea Națională precum și mediile de admitere.

SONY DSC

Tot vineri, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău, se anunță ierarhia, la nivel județean, a absolvenților claselor a VIII-a. După această etapă, până pe 9 iulie, se completează opțiunile în fișele de înscriere la liceu, fiind recomandată trecerea unui număr suficient de opțiuni, astfel încât să scadă riscul pentru candidați de a nu fi repartizați. Potrivit calendarului, între 6 și 10 iulie, părinții și candidații trebuie să verifice corectitudinea fișelor editate la calculator, pentru ca, în caz de nevoie, ele să poată fi corectate la termen în baza de date și listate. Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat, propriu-zis, are loc în ziua de 16 iulie, iar pe 17 iulie se afișează în unitățile de învățământ gimnazial listele cu absolvenții repartizați proveniți din școlile respective, precum și listele cu locurile rămase neocupate în învățământul liceal de stat.

Concomitent, în licee, în aceeași zi, se afișează lista candidaților repartizați în unitățile respective. Ultima etapă o reprezintă, în perioada 17 – 26 iulie, depunerea dosarelor de înscriere în școlile la care candidații au fost repartizați. Potrivit ISJ Bacău, înscrierea în clasa a IX-a se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere și a opțiunii candidatului pentru unitatea de învățământ liceal și profil. „Înscrierea în clasa a IX-a, în liceele de stat – a explicat prof. Claudia Merticaru, purtătorul de cuvânt al ISJ Bacău – se face pe baza mediei de admitere care este media aritmetică între media generală la Evaluarea Națională și media generală de absolvire a claselor V – VIII. Media de admitere se calculează indiferent dacă media generală la Evaluarea Națională este sub nota 5”. (Mădălina ROTARU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.