Un avion utilitar va împrăștia deasupra Bacăului substanțe care distrug țînțarii și împiedică înmulțirea acestora în următoarea perioadă a sezonului cald. Tratamentul de dezinsecție, plătit de Primărie, se va desfășura în perioada 29 iulie-3 august, între orele 5.00-10.00 ale fiecărei zile. În această perioadă, populația este atenționată să adăpostească păsările, animalele și albinele pe care le cresc în gospodării. Copiii și bolnavii cronici, sau persoanele cu probleme respiratorii, cardiologice și dermatologice ar trebui să evite circulația în aer liber în perioada efectuării tratamentelor de dezinsecție. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns