~1 min lectură 1 comentariu

Începe „Toamna Bacoviană”. Programul festivalului

Redacția Ziarul de Bacău

Azi începe festivalul ”Toamna Bacoviană” – ediția a VI-a, care va avea loc în perioada 19-24 septembrie 2016, cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la nașterea poetului George Bacovia.
BACO
În fiecare zi, cu începere de la ora 16.00, la statuia poetului, din centrul orașului, vor avea loc manifestări organizate de școli gimnaziale și colegii băcăuane participante la concursul dedicat omagierii poetului.

În data de 22 septembrie va avea loc, în amfiteatrul Colegiului ”Ferdinand I”, un colocviu cu tema ”Bacovia – contemporanul nostru” iar după amiază, în curtea Casei Memoriale vor avea loc prezentări și lansări de carte.

Vineri, 23 septembrie, la ora 12.00 va avea loc întâlnirea scriitorilor cu elevi din colegiile băcăuane, urmată, la ora 16.00 de lansarea cărții ”George Bacovia, stampe burgheze”, ediție reeditată.

La ora 17.00, la statuia poetului, scriitorii consacrați vor susține un recital de poezie iar la ora 18.00, la Casa Memorială ”G. Bacovia” este programată acordarea premiilor manifestării ”Toamna Bacoviană”.

Festivalul „Toamna Bacoviană” este organizat de Consiliul Județean Bacău împreună cu Uniunea Scriitorilor din România, filiala Bacău și Inspectoratul Școlar Județean Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. Z
    Zalupca
    19 septembrie 2016, 20:06
    0

    Cine mai tine minte , pe vremea trecuta , cand i-au pus siragul de oase de gatul statuii ?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.