~2 min lectură 0 comentarii

Începem la Buzău, terminăm acasă cu Voluntari

Redacția Ziarul de Bacău

Tragerea la sorţi a etapelor de campionat a hotărât ca Sport Club Bacău să evolueze în prima etapă la Buzău, contra Gloriei. Primul meci acasă al roș-galbenilor va fi contra Farului Constanţa, iar ultima etapă a turului o vor disputa tot pe teren propriu, cu FC Voluntari.

Sport 190814LIGA2

Programul turului se anunţă destul de favorabil pentru Sport Club Bacău, care în primele etape nu va întâlni formaţii de top ale Ligii a II-a. Astfel, în prima etapă, pe 30 august, băcăuanii vor întâlni în deplasare Gloria Buzău. Campionatul trecut, elevii lui Viorel Tănase cuceriseră primul lor punct afară chiar la Buzău. E drept, în retur formaţia lui Ion Viorel a smuls un egal, 2-2, pe “Aerostar”. Etapa a doua, roș-galbenii vor juca acasă contra Farului Constanţa și speră să-și ia revanșa, în faţa propriilor suporteri, pentru înfrângerea suferită anul trecut în etapa a 4-a, când a fost 1-2. De fapt, băcăuanii își luaseră revanșa, dar la Constanţa, unde se impuseseră cu 3-0. Va urma, în runda a treia, o altă deplasare, la Dorohoi, contra nou-promovatei FCM din localitate. În etapa a V-a s-ar putea desfășura derby-ul pentru promovare dintre Săgeata Năvodari și SC Bacău, admiţând că recent retrogradata din Liga I este favorită la locul 1 și că formaţia noastră va fi șalangera. Sport Club Bacău va încheia turul de campionat contra unei alte echipe tocmai promovate în eșalonul secund, FC Voluntari.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.