~2 min lectură 0 comentarii

Incident la Aeroportul Bacău. Un bărbat a vrut să treacă frontiera cu fiul său minor, folosind o declarație notarială falsă

Redacția Ziarul de Bacău

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Poliţiei de Frontieră Aeroport Bacău au depistat un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră o declaraţie notarială falsă pentru fiul său minor.

În urmă cu 3 zile, pe 7 aprilie, în jurul orei 22.30, la Aeroportul Internaţional „George Enescu’’ Bacău, s-a prezentat la controlul de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, în direcţia Dublin (Irlanda), cetăţeanul român B.D. , în vârstă de 51 de ani. Acesta călătorea împreună cu fiul său minor, în vârstă de 10 ani, se arată într-un comunicat de presă.

La controlul specific, bărbatul a prezentat pentru fiul său o declarație notarială din partea mamei. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că declaraţia notarială din partea mamei minorului pentru efectuarea călătoriei în străinătate nu îndeplineşte condițiile de formă şi fond, aceasta fiind falsă.

Tatăl minorului a declarat că a procurat declarația de la o cunoștință, deoarece mama minorului era în Irlanda, la muncă și nu a avut posibilitatea de a trimite procura în timp util pentru a putea călători cu fiul său în străinătate.

Polițiștii de frontieră au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. (sursa: comunicat de presă)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.