SC Uton SA Onești a finalizat ancheta accidentului de muncă produs în ziua de 22 iulie în incinta firmei, cînd Jănică Cîrcei s-a accidentat în timp ce confecționa un dispozitiv de verificare. În timpul lucrării, piesa i-a sărit din clește și l-a lovit peste piciorul drept. Victima, în vîrstă de 44 de ani, de profesie forjor, a fost transportată la spitalul din oraș, unde doctorii l-au diagnosticat cu fractură deschisă. Ancheta întreprinsă de firmă a stabilit două sancțiuni pentru șefii direcți ai victimei. Maistrului Constantin Iftimie i se va reține zece la sută din salariu pe o perioadă de o lună pentru că a permis utilizarea unior scule neprevăzute în documentația tehnologiocă. Aceeași sancțiune i-a fost acordată și lui Gheorghe Enachi, forjor, care nu a verificat starea tehnică a uneltelor folosite în timpul procesului de forjare. (C.T.)
Lasă un răspuns