~2 min lectură 0 comentarii

Inconștiență ca la „Colectiv”! ISU Bacău a închis două cluburi și au dat amenzi de peste 250.000 lei

Andra Juverdeanu

Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău au desfășurat acțiuni de control inopinat la 12 operatori economici din județ. Controalele s-au desfășurat în perioada 18 – 26 noiembrie. Cuantumul amenzilor s-a ridicat la peste 250.000 lei.

FOTO: captură Tik tok

„Misiunile au vizat obiective cu aglomerări de persoane, iar scopul principal urmărit a fost verificarea respectării numărului maxim de utilizatori și accesibilitatea căilor de evacuare”, au transmis reprezentanții ISU Bacău.

În urma acțiunilor de control desfășurate la operatorii economici, au fost constatate 34 de deficiențe principale pentru care au fost aplicate 14 avertismente și 20 amenzi în cuantum de 257.000 lei, precum și două  sancțiuni complementare de oprire a funcționării / utilizării a două construcții cu destinația de comerț (alimentație publică – restaurant și club). Sancțiunile sunt prevăzute de Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor. 

Citește și: After-party cu scandal! ISU Bacău a închis clubul Principe, unde petreceau liceenii de la Colegiul „Alecsandri”

Principalele neregulile constatate au fost neasigurarea necesarului de căi de evacuare; blocarea căilor de evacuare; lipsa iluminatului de siguranță a căilor de evacuare; lipsa mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor (hidranți interiori, instalații de   detectare, semnalizare și avertizare a incendiului); exploatarea cu deficiențe a instalațiilor electrice.

„Întrucât siguranța celor care aleg să își petreacă timpul liber în astfel de locații este primordială, aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare. De asemenea, dorim să transmitem mulțumiri colegilor noștri din Ministerul Afacerilor Interne pentru sprijinul acordat pe parcursul verificărilor efectuate și să vă asigurăm că nu urmărim sancționarea încălcărilor, ci constatarea modului în care sunt respectate măsurile de securitate, care să ofere un plus de siguranță pentru fiecare din noi!”, au mai transmis reprezentanții ISU Bacău.

ISU Bacău nu a precizat care sunt cluburile închise, însă unul dintre acestea este Principe, de la intrarea în comuna Măgura.

(sursa: comunicat de presă)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.