~2 min lectură 0 comentarii

Inculpații din Dosarul Damian rămân în arest

Catalina Chifu

Pentru a doua oară, Tribunalul și Curtea de Apel au opinii diferite în ceea ce privește menținerea în arest a inculpaților cercetați în dosarul asasinării omului de afaceri Valeriu Damian. Joi, Tribunalul a decis să-i pună în libertate, măsură luată de altfel și cu o lună în urmă, iar Curtea de Apel a casat din nou hotărârea, considerând că cei trei inculpați rămași în arest – frații Druță și Mihăiță M, nepotul lui Damian – prezintă în continuare pericol public.

TS2.Act.damian

Ca și la prima instanță, Parchetul a motivat „pericolul public” prin mediatizarea amplă a dosarului și prin participarea ziariștilor la fiecare termen! Laurențiu Chiciu, avocatul fraților Druță, a cerut instanței egalitate de tratament, având în vedere că doi inculpați au fost eliberați din arest lunile trecute, iar un altul – Nicușor Ghenadi – a beneficiat de un tratament preferențial din partea procurorilor, care nici măcar nu au făcut propunere de arestare preventivă pe numele său. La acesta s-a referit și Gabriel Ionescu, avocatul lui Mihăiță M., care a subliniat încă o dată că declarația lui Ghenadi a fost dată sub presiune, lucru ce s-ar vedea și pe înregistrarea de la Parchet.

„Până acum s-a tot prelungit arestul pe motiv că nu sunt venite probele ADN – a arătat avocatul Gabriel Ionescu. S-a văzut ulterior că erau venite de câteva luni, dar așa a vrut Parchetul să inducă în eroare instanța, prin minciună. Sunt 6 milioane de lei cheltuiți pentru această anchetă și la acest moment nu avem probe! Încă vorbim de indicii și se prelungește arestul doar pe supoziții și scenarii. După atâtea luni și cu astfel de cheltuieli ar fi trebuit să fie probe. Se vorbește de opinia publică și că dosarul este amplu mediatizat. Opinia publică și-a dat seama că pe acest dosar s-au cheltuit degeaba atâția bani și nu mai este favorabilă opiniei Parchetului. Și, chiar dacă este mediatizat dosarul, dreptatea nu se face prin prisma televiziunii, ci de către justiție.”
Curtea de Apel a admis, ieri, recursul Parchetului, a casat hotărârea Tribunalului și a menținut arestul preventiv în cazul celor trei inculpați.

Cătălina CHIFU

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.