Informatizarea totală a bibliotecii Casei Corpului Didactic (CCD) a devenit, dincolo de premiera națională pe care o reprezintă faptul în sine, un început de drum pentru bibliotecile școlare băcăuane. Conducerile Inspectoratului Școlar și CCD au trimis pe adresa Colegiilor Naționale „Ferdinand I”, „Gheorghe Vrănceanu” și „Vasile Alecsandri”, dar și a liceelor „Henri Conadă” și „Dimitrie Cantemir” din Onești o adresă prin care le sugerează să demareze informatizarea propriilor biblioteci. „Într-o primă fază, ar fi ideal dacă cele cinci licee ar achiziționa modulul «catalogare» al programului Tinlib, al cărui preț ajunge la aproximativ 430 de dolari. Alegerea celor cinci licee s-a făcut în funcție de numărul de volume existente în biblioteca fiecăruia, dar și a valorii bibliofile a acestora”, ne-a declarat Silvia Tomescu, bibliotecar la CCD. Aceasta a adăugat că primul răspuns la adresa amintită a venit de la Carmen Nițu, bibliotecara de la Colegiul Național „Ferdinand I”. Amintim că biblioteca CCD a devenit prima bibliotecă școlară din țară total informatizată, după ce conducerea instituției a cheltuie circa 60 de milioane de lei pentru achiziționarea programului Tinlib. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns