Agentii locali din cadrul Politiei Primariei Bacau au identificat in anul 2010 aproximativ 50 de persoane suspecte de comiterea unor infractiuni.
Acestea au fost predate organelor de cercetare penala, in vederea continuarii cercetarilor, intrucit persoanele respective incercau prin diverse metode sa se sustraga urmaririi penale.
Principalele infractiuni savirsite de aceste persoane au fost furturi (20), tilharii (6), persoane urmarite pentru savirsirea de fapte penale (6), port arma alba (5) etc.
„In acest context, agentii locali din cadrul Politiei Primariei Bacau l-au prins ieri dimineata in Piata Centrala pe Valentin Gabriel I., 33 ani, care se sustragea urmaririi penale, acesta avind de executat o condamnare de 1 an si 4 luni pentru comiterea infractiunii de furt.
Acelasi individ mai ispasise anterior o condamnare de 4 ani pentru complicitate la furt, fiind eliberat conditionat, dupa spusele lui, pentru buna purtare si munca prestata.
Valentin Gabriel I., a fost predat pentru definitivarea cercetarilor lucratorilor Inspectoratului de Politie Judetean Bacau”, a declarat Florin Podoleanu, purtator de cuvint la Politia Primariei Bacau.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.