Dobînzile practicate de ING Bank la depozitele în lei au fost reduse, de la începutul acestei săptămîni, cu 0,5 puncte procentuale, în funcție de scadență. Depozitele la termen sînt recompensate cu 4,5 – 5%. Cine economisește în produsul Cont’Rol, cu peste 700 de lei noi în cont, primește o dobîndă de 7,5% pe an. Cine are, însă, în același cont, sub 700 de lei, se bucură de numai 0,5% dobîndă. ING Bank este a cincea bancă din sistemul românesc care reduce sever nivelul dobînzilor. Băncile românești procedează, în general, la reducerea dobînzilor la depozite pentru că se confruntă cu un exces de lichiditate. Depozitele de la populație sînt cea mai importantă sursă de constituire de lichidități, însă politica practicată în ultimul timp de Banca Națională a determinat băncile comerciale să țină banii „la ciorap”, să nu-i mai plaseze pe piața interbancară. Băncile au mai mulți bani în depozite decît au dat în credite la clienții lor. Cum a da și mai multe credite este greu, cel mai simplu apare soluția de a descuraja acumularea de bani în depozite. Singurele două bănci cu sucursale în Bacău care mai apar în topul celor mai mari dobînzi la depozitele în lei sînt, acum, Eurombank și Carpatica. Acestea oferă 9,5% pe an la nouă luni și, respectiv, la 12 luni. în schimb, Piraeus Bank, care tocmai pregătește deschiderea unei sucursale și în Bacău, apare la patru categorii de depozite, cu 3% pe an la depozitele la vedere, 8,5% la o lună, 9% la trei luni și 9,25% la șase luni. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.