Dobînda oferită de ING Bank pentru sumele de bani cu o valoare de cel puțin 7 milioane de lei păstrate pe cardul ING a fost redusă de la 14 la 13%, iar dobînda pentru creditul de consum (card de credit) a scăzut de la 27 la 26%. De asemenea, banca a redus cu un punct procentual dobînzile la produsele Cont’ROL și Extra’ROL, disponibile prin intermediul rețelei de ING Office-uri. Serviciile bancare pentru populație, lansate în această vară, se bazează pe contul curent avînd caracteristicile unui depozit Cont’ROL și linia de credit de consum Extra’ROL. Toate operațiunile bancare la ING Bank, inclusiv depozitele și împrumuturile, se realizează prin intermediul unui card, eliberat gratis de bancă la solicitarea clienților. Banca va percepe doar o taxă anuală de administrare în valoare de 120.000 de lei. Deținătorul cardului poate apoi depune și retrage bani în/din contul de card (denumit Cont’ROL) în mod automat, prin intermediul unui bancomat (BancomatPlus) situat în incinta Self’Bank. primele două Self’Bank au fost deschise în Bacău la sfîrșitul anului trecut. Dobînda la creditul de consum prin cardul ING este mai mică decît la alte bănci. ING România face parte din ING Group, instituție financiară internațională de origine olandeză, care oferă servicii bancare, de asigurări și de managementul activelor unui număr de peste 60 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții, din 50 de țări. În iulie 2004, ING a lansat serviciile bancare pentru persoane fizice, prin conceptul Self’Bank, disponibil în ING Office-uri. Prin Self’Bank, clienții pot efectua singuri operațiuni bancare – de la depuneri și retrageri de numerar pînă la plata facturilor de electricitate și gaz, oricînd între orele 7 și 23, șapte zile din șapte. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.