Inginerii financiare pe spatele Carom Onești

Tender cumpără Carom cu banii statului

Platforma Petrochimică Borzești, considerată la începutul anilor ’70 mîndria economiei județului nostru, se zbate de cîțiva ani să supraviețuiască. Imediat după 1989, voința muncitorilor, dar și a directorilor de la acea vreme, au făcut ca platforma să se dividă în mai multe societăți. Rafinăria Rafo, combinatul de producere a cauciucului Carom și Chimcomplex, profilată pe produse clorosodice, au străbătut anevoie anii de capitalism. Concedierile masive au măcinat orașul, directorii s-au perindat, adeseori inutil, pe la conducerile societăților. Pierderi tot mai mari s-au acumulat în buzunarul statului. În complexitatea de probleme, salariații celor trei mari întreprinderi, directorii, dar și șefii județului, indiferent de culoarea lor politică, au văzut o singură salvare: privatizarea. Rafo Onești a fost cumpărată, în toamna anului 2001, de omul de afaceri Corneliu Iacobov. Carom și Chimcomplex au fost scose de mai multe ori la privatizare, dar nu au tentat pe nimeni. De cîtva timp, însă, Carom a devenit atractivă. Chiar ieri, la București, au început negocierile dintre actualul proprietar al pachetului majoritar de acțiuni, APAPS, și reprezentanții firmei „Tender”, a timișoreanului Ovidiu Tender, care s-a arătat interesat să cumpere. El se află în negocieri avansate pentru a prelua și pachetul de 49 % dintre acțiunile Rafo. Numai că, pînă la privatizare, cineva a avut grijă să înglodeze în datorii Carom-ul statului, pentru a proteja buzunarul deja privat al rafinăriei Rafo.

Oameni care obțin tot ce vor

Privatizarea Rafo Onești a fost considerată, în toamna anului 2001, un mare succes al Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiunilor Statului (APAPS). Concernul de firme Imperial Oil Bacău și Canyon Servicos LDA Portugalia a cumpărat, contra a șapte milioane de dolari, pachetul de acțiuni de 60%, deținut pînă atunci de stat. APAPS a înregistrat, însă, o valoare totală a tranzacției de peste 81 de milioane de dolari, dar concernul de firme Imperial Oil – Canyon Servicos a fost, prin contract, scutit de plata a peste 63 de milioane de dolari, sumă care ar fi trebuit investită în Rafo, în decurs de cinci ani. O altă dispensă acordată de APAPS a fost pentru alte aprope 17 milioane de dolari, bani care ar trebui cheltuiți de noul proprietar, în decurs de opt ani, pentru investiții de mediu. Și, suprem gest de înțelegere față de un investitor, APAPS a acceptat ca cele șapte milioane de dolari să fie plătite, în tranșe, pe parcursul a șapte ani. Cine se întreabă de unde atîta bunăvoință din partea statului pierde din vedere un amănunt esențial: Imperial Oil este firma lui Corneliu Iacobov, cunoscut om de afaceri și membru de bază al PSD, mai ales cînd vine vorba despre campaniile electorale.

Mărinimia nu s-a oprit aici. Iacobov a primit de la colegii de partid și alte cadouri. Imediat ce s-a semnat privatizarea, Rafo a fost scutită de guvern de plata a aproape 3.000 de miliarde de lei, reprezentînd datorii la bugetul statului, acumulate în timp, înainte de privatizare. În decursul anului 2002, participarea consorțiului la Rafo a crescut de la 60% la 94,5%, prin achiziția, pentru 11,5 milioane de dolari, a unor acțiuni rezultate în urma conversiei datoriilor către creditorii bugetari. O tranzacție care ridică alte semne de întrebare, fie numai și pentru faptul că s-a realizat în cea mai mare discreție a APAPS. Potrivit datelor pe care ni le-au furnizat surse din Ministerul Finanțelor, pierderea Rafo în septembrie 2002 s-a ridicat la 1.366 de miliarde de lei, adică aproximativ 45,5 milioane de dolari. Creanța a fost preluată de bugetul statului și transformată în acțiuni pe care Iacobov și partenerii săi de afaceri de la misteriosul Canyon Servicos LTD le-au achiziționat contra sumei de 11,5 milioane de dolari. Adică statul a încasat pentru o datorie de 45 de milioane de dolari, făcută în condițiile în care societatea era privatizată de un an, doar 11,5 milioane. O privatizare de succes, într-adevăr, dar nu pentru APAPS, ci pentru patronul Corneliu Iacobov.

Sub acceași administrare, datoriile Rafo către bugetul de stat sau către firmele de stat au continuat să se acumuleze. În toamna anului trecut, Rafo avea restanțe la CAS, fondul de șomaj, cel de asigurări, dar și accize, în valoare de peste 1.018 miliarde de lei. În plus, restanța de plată către diverși furnizori s-a ridicat la 2.000 de miliarde de lei numai către firmele de la care s-a aprovizionat cu țiței. Omul de afaceri Ovidiu Tender a cumpărat de la Petrom creanța de 1.500 de miliarde pe care Rafo o avea către SNP Petrom, urmînd să primească un pachet însemnat din acțiunile Rafo. Chiar ieri, la Rafo s-au întîlnit Ovidiu Tender, Corneliu Iacobov și Ovidiu Iancu, patronul firmei VGB Oil București, un pion important în ingineriile care au loc acum pe platforma de la Onești.

Cum poți băga în datorii o firmă de stat pentru a îngroșa buzunarul unui privat

Aproximativ din vara anului trecut, la Rafo Onești a intrat în scenă un alt personaj misterios: Ovidiu Iancu. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerțului, tînărul bucureștean de 35 de ani este administratorul firmei VGB Oil București, cu principal obiect de activitate prelucrarea țițeiului. Ovidiu Tender ne-a declarat în urmă cu mai bine de o lună că VGB Oil nu face parte din Grupul Tender și că între cele două societăți ar exista simple relații de afaceri. Tender a precizat că prezența lui Iancu la Rafo s-ar explica prin faptul că VGB a fost agreată pentru a asigura managementul rafinăriei.

La puțin timp după apariția lui Iancu în Onești, între Rafo și Carom s-a semnat un contract de procesare. Carom a început să cumpere de la Rafo diferite componente necesare procesului de fabricare a benzinelor și motorinelor. În Carom există o instalație de procesare care permite obținerea de produse petroliere. Carom a început să facă benzină și să o vîndă. Potrivit actelor normative în vigoare, obligația de a plăti către bugetul statului accizele la benzine și motorine revine producătorului, în general, rafinăriei. O simplă privire aruncată asupra cifrelor face mai mult decît relevantă manevra care s-a petrecut la Onești. În luna august 2002, Rafo s-a înregistrat la bugetul statului cu o creanță reprezentînd accize neplătite în valoare de 1.000 de miliarde de lei. La aceeași dată, Carom datora, tot sub formă de accize, 278 de miliarde de lei. La 31 decembrie 2002, situația se răstoarnă spectaculos: acciza datorată de Carom, pentru benzinele și motorinele produse, a ajuns la 1.100 de miliarde de lei, în timp ce Rafo a stagnat la cele 1.000 de miliarde de lei din luna august.

Și mai interesant este, însă, faptul că, la finalul anului 2002, Carom Onești, cu o simplă instalație de procesare, a ajuns să detroneze producătorul tradițional, Rafo. Este suficient să amintim că, pe parcursul întregului an, Rafo a înregistrat o producție de 49.000 de tone de benzină fără plumb, în timp ce Carom a scos pe piață 59.000 de tone din același produs. La benzina cu plumb, Rafo și Carom au mers umăr la umăr, producînd 50.000 de tone fiecare. Manevra a fost simplă: Carom a luat componente din Rafo, le-a procesat în instalațiile sale și a vîndut benzina. Dar nu direct, ci prin firma VGB Oil București. Surse din ambele societăți ne-au declarat că procesările în Carom nu au avut loc, în marea lor majoritate, decît pe hîrtie. În realitate, produsele petroliere au fost obținute la Rafo, dar, cu ajutorul hîrtiilor, au figurat la Carom. Miza? Plata accizei. În timp ce Rafo, prin acest artificiu, nu s-a mai încărcat cu datorii la buget, Carom, aflată în pragul privatizării, s-a afundat în creanțe către stat.

Poate deloc întîmplător, la începutul lunii septembrie 2002, la doar cîteva săpătămîni după ce au început procesările masive de la Carom, Ovidiu Iancu, prin firma sa VGB Oil București, a cumpărat de la SIF Moldova pachetul de acțiuni de 30 % din capitalul social pe care societatea de investiții financiare îl deținea la Carom Onești. „Tranzacția a fost de trei milioane de dolari și a fost comunicată la bursă”, spune președintele SIF Moldova, Alexandru Matei. După venirea lui Iancu la Carom, societatea s-a procopsit cu cele peste 1.000 de miliarde de lei, reprezentînd numai restanțele la plata accizelor. Și asta, în timp ce firma oneșteană se pregătea de privatizare. De altfel, ministrul privatizării, Ovidiu Mușetescu, aflat de curînd în Bacău, a declarat că cine va cumpăra Carom va beneficia de ștergerea datoriilor. O declarație care aruncă într-o nouă lumină procesările încrucișate Rafo – Carom.

Rafo, Carom și Ovidiu Tender

Să facem o scurtă recapitulare. În iunie 2002, firma VGB Oil și patronul său Ovidiu Iancu și-au făcut apariția la Rafo Onești. La începutul lui septembrie, același Ovidiu Iancu, prin firma VGB OIL, a cumpărat 30 % din Carom. În luna februarie 2003, Ovidiu Tender a preluat creanța Rafo către Petrom și a anunțat că va deține un procent undeva în jurul a 49 % din capitalul social al Rafinăriei. Și, în timp ce Ovidiu Iancu s-a preocupat serios să facă tot mai neatractiv Carom, împingîndu-l spre noi datorii, Ovidiu Tender a depus la APAPS dosarul pentru a cumpăra Carom. Negocierile au început în cursul zilei de ieri.

Totul s-a petrecut sub ochii administratorului special

Carom Onești a intrat, din vara anului trecut, în administrarea specială a APAPS. Administrator special a fost numit Marin Badea, cercetător chimist. L-am întrebat cum de a fost posibil ca, sub ochiul vigilent al reprezentantului APAPS, Carom să înregistreze, în numai cinci luni, o datorie de 1.000 de miliarde de lei la bugetul statului, sub formă de accize. Marin Badea spune că procesarea benzinelor la Carom a reprezentat o adevărată gură de oxigen. „Carom nu mai poate face cauciuc, pentru că singurul producător al fracției C4, necesară în procesul de fabricație, Arpechim Arad, nu mai vinde acest component. Din luna iunie anul trecut, am început procesarea de benzine și societatea s-a menținut pe linia de plutire. Am acumulat restanța la accize pentru că, fiind în administrare specială, am avut o ordine de priorități: salarii, energie electrică și gaze. Am plătit contravaloarea creanței doar cît să nu murim”, spune Badea.

Administratorul special ne-a vorbit și despre „finanțatorul” de la Carom, care a contribuit lunar cu bani pentru reluarea producției: Ovidiu Iancu. Cît despre contractul încheiat între Rafo și Carom, Marin Badea își amintește că de la Rafo s-au cumpărat componente pentru procesare, iar benzina a fost vîndută prin VGB Oil. De fapt, benzina de la Rafo și Carom a fost comercializată de același VGB. Numai că, în timp ce pentru firma privată Rafo acest lucru a reprezentat o afacere, Carom s-a ales din toată povestea cu datoria de 1.000 de miliarde de lei. Datorie pentru care nu va răspunde nimeni și, mai mult, va fi ștearsă din contul viitorului patron Ovidiu Tender. Și asta în timp ce sute de mii de pensionari se bucură la o sută de mii de lei în plus.

O poziție cel puțin curioasă despre ceea ce s-a întîmplat la Onești a avut-o ministrul Ovidiu Mușetescu, cînd l-am întrebat cum se poate ca o societate aflată în administrare specială – deci a statului – a acumulat 1.000 de miliarde de lei la stat, în decurs de cîteva luni. „N-au mai avut bani să plătească”, ne-a aruncat, în zeflemea, cel pus să păzească averea statului.

Și tăcerea este un răspuns

De cîteva zile am tot încercat să luăm legătura cu oamenii implicați în acest caz. Am vrut să-l întrebăm pe Toader Găureanu, dar și pe Corneliu Iacobov, cum se face că gigantul Rafo a ajuns să fie detronat la cantitatea de produse de instalația de procesare de la Carom, o jucărie în comparație cu Rafinăria. În timp ce Găureanu a preferat să se ascundă după vocea suavă a secretarei, Iacobov a refuzat orice dialog cu noi. Aceeași poziție a adoptat-o Ovidiu Tender, care ne-a transmis, prin intermediul Dianei Coriciuc, de la Departamentul Comunicare al Tender SA, că abia astăzi și-ar putea găsi cîteva minute pentru un dialog. De-a dreptul neparolist s-a dovedit a fi Ovidiu Iancu. După ce a răspuns la telefon în cursul amiezii, ne-a recomandat să revenim peste o oră. După care, la telefonul său, în ciuda numeroaselor insistențe, nu a mai răspuns nimeni. (Nicoleta BICHESCU)