Băcăuanii pleacă să „fiarbă” apa în Capitală
De miercuri, Bucureștiul găzduiește cea mai importantă competiție internă, Campionatele Naționale de Seniori, o bună repetiție pentru cei mai buni înotători ai României înainte de Campionatele Mondiale de la Berlin.
Orașul nostru va fi reprezentat de doi sportivi de la CSM Bacău 2010 – Norbert Trandafir și Ștefania Dospin, doi de la SCM Bacău – Daniel Martin și Edeea Ionașcu, și de unul de la Arena Bacău – Margareta Chilianu.
Se știe despre Trandafir că este în continuare favoritul probelor de liber, chiar dacă la CN Indoor de la Bacău i-au scăpat două titluri. De asemenea, Ștefania Dospin este redutabilă în probele de spate. Interesul vine din partea juniorilor mici, Daniel Martin și Edeea Ionașcu, cei care ne-au surprins plăcut prin performanțele lor din 2014. „Daniel și Edeea sunt la punctul maxim al capacității lor fizice. Am făcut antrenamentele în așa fel încât să resimtă cât mai puțin trecerea de la bazinul acoperit la cel descoperit, cum este cel de la București. Sunt încrezător în evoluția lor. Nu pot să promit în numele lor noi recorduri, dar ar fi posibil unul la U14 din partea lui Daniel, la 100 m Fluture. Fiind totuși o diferență mare de vârstă între sportivii mei și adversarii pe care ei îi vor avea, consider că fiecare calificare a lor într-o finală va fi un important succes”, ne-a declarat antrenorul Iulian Matei. Reamintim, Edeea Ionașcu a izbutit totuși un titlu la senioare, la Naționalele Indoor de la Bacău, în stilul Bras. Daniel Martin, chiar dacă n-a reușit să se impună la nivel de seniori, a stabilit șase recorduri naționale la U14 și U15, el dovedindu-se redutabil în stilurile Fluture, Spate și Liber. (Peter KELMANN)

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.