~2 min lectură 0 comentarii

INS: Creştere cu 40% a preţurilor mărfurilor din comerţul cu amănuntul, în perioada martie – mai

Redacția Ziarul de Bacău

Managerii se aşteaptă ca preţurile de vânzare cu amănuntul să înregistreze creşteri cu 40%, în perioada martie – mai 2011, deşi prognozează creşteri şi pentru toate domeniile activităţii economice, respectiv cu 23% la volumul producţiei industriale, 18% în construcţii, 2% în comerţ cu amănuntul şi 7% în servicii, informează un comunicat remis luni Agerpres de către Institutul Naţional de Statistică (INS).

În condiţiile în care volumul producţiei este prognozat să înregistreze o creştere cu 23% (sold conjunctural), managerii din industria prelucrătoare preconizează o reducere a numărului de salariaţi cu -5% la întreprinderile mici (cu maximum 49 de salariaţi), dar şi o scădere a numărului de personal cu -28% în metalurgie, cu -18% în fabricarea altor mijloace de transport şi cu -17% în domeniul fabricării substanţelor şi a produselor chimice (solduri conjuncturale). În celelalte sectoare ale industriei prelucrătoare, managerii prevăd o reducere a personalului cu -1%.

În construcţii, la o creştere a volumului producţiei de +18% şi o creştere moderată a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural +9%), managerii estimează o creştere uşoară a numărului de salariaţiÎn schimb, managerii preconizează că preţurile lucrărilor de construcţii, vor creşte cu +18%.

În sectorul comerţului cu amănuntul, managerii au estimat pentru martie perioada martie – mai că activitatea va fi cu 2% mai mare, în condiţiile în care volumul total al vânzărilor de mărfuri va creşte cu 8% (sold conjunctural), iar volumul comenzilor adresate de către unităţile comerciale furnizorilor de mărfuri va fi cu 4% mai mare.

Angajatorii prognozează o relativă stabilitate a numărului de salariaţi din acest sector (sold conjunctural +1%).

Managerii societăţilor comerciale se aşteaptă ca preţurile de vânzare cu amănuntul să înregistreze creşteri cu 40% în perioada martie – mai 2011 (sold conjunctural).

Conform estimărilor managerilor din sectorul serviciilor, cererea (cifra de afaceri) va cunoaşte o creştere cu +7%, numărul de salariaţi va rămâne relativ stabil, (sold conjunctural -1%), dar preţurile de vânzare sau de facturare a prestaţiilor vor avea o tendinţă de creştere cu +14% (sold conjunctural).AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.