Odată ce ați intrat în vizorul unui agent de asigurării deveniți sigur o țintă vie. Telefoane peste telefoane, mail-uri peste mail-uri, sînt doar cîteva dintre artificiile la care recurg astfel de persoane. Unii merg pînă într-acolo încît te vizitează la serviciu, la birou sau te invită la „un suc” în oraș pentru a-ți prezenta avantajele încheierii unei polițe de asigurare pe viață, pentru copii, pentru studiile micuțului sau pentru mașina proprietate. „Am trăit o astfel de experiență neplăcută. Un agent a devenit vizibil iritat că nu putea să-și convingă interlocutorul să îi rămînă client”, spune Manuela Buricatu. Un alt băcăuan deranjat de insistențele binecunoscute ale celor din sistem spune despre agenții de asigurări că „sînt manipulatori veroși și de cele mai multe ori penibili în toată tentiva lor de a suci mințile și a-ți lua banii”, afirmă Gabriel Suciu. Pentru ca rețeta să fie perfectă, agentul ar avea nevoie de calități pe care mulți nu le întrunesc nici pe departe. Avînd în vedere că alegerea ne aparține în fiecare caz în parte, trebuie să ne ferim de hărțuiala acestor agenți de marketing care nu știu să-și vîndă marfa. „Că este vorba de o firmă sau alta, contează doar felul în care este respectat dreptul consumatorului de a decide”, declară Silviu Costea. în cazurile în care insistențele telefonice nu dau rezultatul scontat, „cicăleala” se mută la locul de muncă. Dacă vă desfășurați activitatea într-o instituție puteți să-i evitați de cele mai multe ori pe agenții de asigurări, dar dacă aveți ghinionul să lucrați într-un magazin, agentul mizează pe faptul că nu-l puteți da afară și speră că insistențele sale vă vor determina în final să-i deveniți client. Poate v-ați întrebat de multe ori de unde au „ei” acces la numerele de telefon. Răspunsul îl găsiți la prietenii dumneavoastră care au trecut prin filtrul unui agent de marketing. (Ramona IONESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.