Inspecția de week-end

Administrator

Ștefan RADU

După spusele meteorologilor, acest week-end a fost, poate, ultimul însorit din 2005. Vin ploile mocănești de toamnă, burnița și ceața care ne amintesc vorbele înțelepte ale președintelui: „Iarna nu-i ca vara!”… Ei bine, în sîmbăta în care mai toți șefii de prin administrație ar fi avut o ultimă șansă pentru organizarea unui grătar în familie, premierul Tăriceanu le-a stricat planurile. Așezat comod în elicopterul oficial, a pornit în inspecție prin Moldova. A dorit să vadă cu ochii săi ce proporții are drama pe care o trăiesc sinistrații din Vrancea și de pe Valea Trotușului. Vremea rece bate la ușă, iar acestor oameni nu li s-a prezentat un proiect viabil pentru rezolvarea situației lor disperate. Așa cum spuneam și la sfîrșitul lui iulie, reconstrucția locuințelor este iluzorie. Nu așa se soluționează o problemă de o asemenea dimensiune. Administrația centrală și instituțiile locale aveau datoria să rezolve repede și eficient chestiunea adăpostului decent pentru toată lumea. Investirea unor importante sume pentru refacerea avutului personal la o sută, două sute sau trei sute de familii afectate nu înseamnă un succes. Ba chiar înclin să cred că este – de fapt – subiect de discordie. Statul nu este societate de asigurări și nici fundație umanitară; este un sistem precis, care își bazează funcționarea pe legi clare și calcule matematice. Sîmbătă, premierul a preferat să stea de vorbă mai ales cu lucrătorii de la podul de la Mărăcineni (Buzău), deoarece acolo era o chestiune tehnică, bine organizată. Pentru cetățenii de la Comănești care amenință că vor intra în greva foamei (de altfel, rămași pe drumuri, sub cerul liber, n-au altă alternativă…), dl Tăriceanu nu a avut pregătită nici o variantă de urgență. Sărăcia se resimte peste tot: și în localitățile sinistrate, și la Buget. Cum să împarți pomeni electorale dintr-o traistă goală și găurită?!

Vizita de lucru a prilejuit – după cum s-a văzut în mai toate jurnalele de știri – o nouă defilare a politicienilor locali, parlamentarilor și funcționarilor de seamă prin fața camerelor de luat vederi. Dă bine la națiune să fii pozat alături de prim-ministru, chiar dacă nu prea ai motive să aglomerezi decorul! Marele noroc a fost că s-au terminat concediile. De-a lungul verii, localnicii s-au descurcat cum au putut, împreună cu primarii sau cu preoții de prin zonă. Nu i-au „deranjat” în necazul lor nici deputații, nici secretarii de stat de prin partea locului și nici alți colecționari de voturi. Șefii cei mari – care mor de grija cetățenului doar cînd acordă interviuri – s-au pîrpolit la soare, și-au dus soacrele în insulele Mediteranei și s-au tratat de stres. Acum, dacă tot au auzit elicopterul guvernamental, au dat și ei buzna la vizită. însă nu am observat să se fi prezentat vreun proiect viabil, vreun program menit să ducă la o mai bună gestionare a crizei. La urma, urmei, asta este menirea politicienilor. Au fost aleși pentru a găsi soluții pentru ca oamenii să trăiască (mai) bine. Și nu doar în campania electorală, ci zi de zi, așa cum merită o viață decentă orice om. în Parlament, de o lună se discută despre o măsură inutilă (din perspectivă cetățenească): schimbarea președinților Camerelor! Este un circ de nedescris. âși blochează, unii altora, ușile, se convoacă întruniri la ore ciudate (pentru ca adversarii să nu fie prezenți), se ceartă între ei parlamentari din același partid, iar legile și măsurile pentru stoparea dezastrului social și economic din țară sînt amînate pînă la Sfîntul Așteptă! într-un asemenea context, președintele Băsescu a „prins” din zbor ideea și insistă pentru reformarea Legislativului. Știe că românii s-au săturat pînă-n gît de actuala clasă politică și, de aceea, sînt dispuși să susțină pe oricine este pregătit să dea o lovitură acestor structuri incompetente. Chiar dacă astfel apar pericole la adresa democrației… Se confirmă, încă o dată, că popularitatea politicianului Traian Băsescu se alimentează doar din crize și conflicte. Mă întreb, însă, dacă mai avem resurse de timp pentru asemenea comedii? cu a „prins” din zbor ideea și insistă pentru reformarea Legislativului. Știe că românii s-au săturat pînă-n gît de a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.