Vilele, mașinile de lux și, eventual, toaletele scumpe sînt țintele pe care, în mod obișnuit, cei care au sursele financiare necesare le au în atenție. Motocicletele de firmă gen Yamaha, Suzuki ori Honda sînt trecute la categoria „pasiuni extreme” și, pentru cei mai mulți dintre noi, acestea trec drept apanajul tinerilor de bani gata. Nu însă și pentru profesoara Stela Onica, inspector de chimie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) care, de cîteva zile, nu-și mai încape în piele de bucurie, după ce soțul s-a hotărît să-și facă cadou un motor Yamaha de 125 de centimetri cubi. „Motocicleta este, de fapt, cadoul pentru ziua soțului meu, dar o vom folosi amîndoi. De abia aștept să-mi iau carnetul pentru motociclete. Inițial era programată o motocicletă mai mare, de 600 de centrimetri cubi și 80 de cai putere, dar, pentru început, e bună și asta”, ne-a mărturisit inspectoarea Onica, care a promis că peste vreo două luni o vom vedea la Inspectorat călare pe motocicletă, îmbrăcată în haine de piele. „Va fi o chestie ieșită din comun pentru cei înguști la minte. Oricum, eu visez la o cursă adevărată, dar se pare că m-am născut prea tîrziu pentru așa ceva”, a mai spus inspectoarea de chimie. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns